“Oltul- mai fioros decât tigrii, mai alintat ca leoaicele, își croiește drumul din munte la vale, făcând brâu larg orașului Râmnicu-Vâlcea. Cum ai trecut podul de fier- remarcabilă lucrare inginerească- ești în oraș. Adică nu dai de mahala. Pitorescul acestei așezări provinciale nu este caracterizat prin șandramale murdare și ulițe strâmte, ci printr-o cochetă alcătuire urbană. Periferic sau central, casele sunt bine clădite, potrivite din proporții, cu pomi și trandafiri în grădini. Străzile împart orașul în pătrate și urcă până la muntele din vestul orașului, unde iarna sunt excelente pârtii de schi.”- Cella Delavrancea, 1938
“Remarcabila lucrare inginerească”- podul de fier peste râul Olt a fost realizată de “Casa Jaret” din Paris între 1876-1877, alte surse precizând că podul ar fi fost inaugurat la 7 octombrie 1876.
“Destinul a așezat Râmnicul pe malurile “bătrânului Olt”. Ca și orașul, ca și vecinătățile sale, își are și Oltul cântecele și poveștile sale, pe care le toarce și din farmecul, dar și din năvalnicul său…Din prundul său căutători culeg și azi nisip și pietre cu firave fire de pirită, în care licăre vag punctulițe de aur.
Cu ocazia ocupării Olteniei la 1716, austriecii s-au apucat să exploateze și aurul Oltului. Au înființat și o societate: Goldwaschergesellschaft. La sfârșitul sec. XVII, un general de ocupație se fălea “mit seinem kleinen Tisch-service” din aur oltean. Generalul Bawr spunea: “j’ai vu des bagues et des vases, faits de l’or, qu’on trouve parmi le sable de l’Olta”. Vezi Hasdeu, opere complete
Așa se explică și prezența unui sat Aurești, pe malul drept al Oltului, mai la sud de Orlești.
Pe apele sale coboară din clisura munților plute de ceteni, departe, până pe “Dunărea albastră”.
Pr. Constantin Grigore- Monografie-ghid, 1944
