Ea este ”femeia de fier” de la cârma gimnasticii

597 0

Carmencita Constantin, noua conducătoare a gimnasticii românești, are 22 de ani de experiență în management, reprezentând România la Comisia Europeană pe probleme de energie, mediu și finanțări UE. În prezent este Director General în cadrul General Electric.

De 3 luni, la șefia gimnasticii românești se află Carmencita Constantin, o femeie de afaceri care are în subordine 500 de angajați! Noua conducătoare de la gimnastică nu este străină de fenomen!  A practicat 18 ani gimnastica ritmică și 23 a fost antrenor, arbitru național și internațional.

„Au fost 3 luni extrem de intense. Mă așteptam la un ritm foarte susținut pentru că am demarat o serie de audituri pe mai multe direcții. Este un challenge” – Carmencita Constantin, președinte Federația Română de Gimnastică.  

Noul șef de la gimnastică nu este deranjat de vocile contestatarilor care, după ce a câștigat alegerile, i-au reproșat că e om de afaceri și nu vine din lumea gimnasticii!

“Mi-au dovedit că lumea cunoaște puțin ceea ce se întâmplă pe plan internațional. Am realizat că cele mai puternice federații din lume,sunt conduse de oameni din business, ceea ce mi-a dat încredere și curaj să fac acest pas” – Carmencita Constantin, președinte Federația Română de Gimnastică.

 Obiectiv: JO 2024

Carmencita Constantin nu lipsește de la nicio evaluare pe care centrele de gimnastică din țară le fac zilele acestea la București. Noua conducere a forului de gimnastică dorește să pregătească o generație care să aducă medalii la Jocurile Olimpice din 2024.

 „După acest audit vom fi în măsură să creionăm formulele în care ne vom pregăti pentru calificarea din 2022 și pentru participarea cu speranțe mult ridicate pentru 2024” – Carmencita Constantin, președinte Federația Română de Gimnastică.

Gina Gogean pregătește viitorul de aur 

Gina Gogean, multiplă medaliată la Jocurile Olimpice, campionate europene și mondiale, este antrenoare la Centrul de la Deva din 2006. În prezent are o grupă de fetițe pe care le pregătește de la 7 ani.

“Sunt ca și mama lor, așa și trebuie să fim, un antrenor trebuie să îndeplinească mai multe calități….și de părinte și de psiholog și de antrenor în același timp și de prieten” – Gina Gogean, multiplă campioană, în prezent antrenoare a Centrului de Gimnastică de la Deva.

Deși nu au mai mult de 13 ani, fetițele pe care le antrenează vor să îi calce pe urme și au visuri mărețe!

„Vreau să merg la Olimpiada de la Paris și să iau medalia olimpică!” – Amalia Alexandra Ghioarță, gimnastă. 

 ”Traversăm un moment mai greu, dar trebuie să fim optimiști, trebuie să sperăm, să avem încredere, să avem răbdare cu acești copii, șă îi ajutăm. Toată echipa trebuie să se adune și să aibă același scop, același vis, pentru că și eu ca antrenor am visul meu să ajungem cât mai sus” –  Gina Gogean, multiplă campioană, în prezent antrenoare a Centrului de Gimnastică de la Deva. 

 COSR sprijină gimnastica

Șeful COSR, Mihai Covaliu, recunoaște că gimnastica românească nu este într-un moment bun și spune că șefa federației are susținerea lui.

 “Știm unde suntem, dar foarte important cum plecăm pentru 2024, pentru că acestea este principalul obiectiv în momentul de față. Mă bucur pentru doamna Carmencita că începe să atragă în nucleul federației specialiștii de care are nevoie pentru a îndeplini toate aceste obiective” – Mihai Covaliu, președinte al Comitetului Olimpic Sportiv Român.

Șefa de la gimnastică conduce o companie cu 500 de angajați

 De 3 luni, Carmencita Constantin își împarte activitatea între Federația de Gimnastică și compania pe care o conduce, General Electric – GE Power, unde are în subordine 500 de angajați. Timp de 7 ani a activat ca reprezentant al României în cadrul grupurilor de lucru ale Comisiei Europene pe probleme de energie, calitatea mediului, schimbări climatice, finanțări UE. Este absolventă a Universității Politehnice din București, Facultatea Energetică, deținând un Masterat în Management și Leadership Program GE – USA Corporate și un portofoliu de peste 70 de cursuri profesionale. Este Doctor în Știinte, având specializarea în Finanțarea proiectelor de investiții.

În domeniul gimnasticii ritmice are o experiență de 41 ani, unde a activat ca gimnastă, iar apoi ca antrenor, arbitru intern și internațional. A fost membru al Comitetului Executiv al FRG, Președinte al Comisiei Tehnice de Gimnastică Aerobică. A făcut parte din echipa care a pus bazele dezvoltării acestei discipline la nivel de performanță mondială, la juniori și seniori.

 

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *