Eminescu, conștiința națională: Care este dar adevărul?

66 0

„Românul” admite, pentru a ne face plăcere, că de la proclamarea regatului încoace, nu mai e nici o deosebire între liberali şi conservatori.

Stabilind această teză generală, pe care noi n-am admis-o, încearcă a dovedi că ne contrazicem, căci, dacă ideile sunt identice, am trebui să sprijinim guvernul şi a.m.d. Înainte de toate nu am stabilit noi în mod general că identice sunt principiile partidului conservator şi ale celui roşu. Ceea ce am constatat este că redactorul „Republicei rumâne” împreună cu prezidentul Republicei de la Ploieşti, apoi amicul d-lui Jules Allix şi al melcilor simpatici, şi poate chiar cei ce au benchetuit la cafeneaua Procope în sănătatea Republicei Române tocmai când se proclama regalitatea, toate elementele acestea pline de caracter şi de-o sobră inteligenţă sunt pururea gata a arunca bagajul lor de idei republicano – democratice în apă… pentr-o pensioară reversibilă, pentr-un post binehrănitor, pentru vrouna din diferitele forme ale doftoriei întăritoare: fie diurnă, fie păsuială, fie misiune de-a mâna muştele la apă prin străinătate, fie altceva. Înainte aveam cuvinte de-a crede că onor. roşii doresc cinstita republică pe malurile Dâmboviţei, deci o altă formă de-a exista a statului şi a societăţii române; că o doresc pe cinstita, slăvita şi de minuni făcătoarea din fundul inimei şi că aşteaptă, cu arhiereul Simeon, ziua mântuirii.

Dar ce să vezi?

În ziua încoronării, cinstitul arhiereu Simeon, nu Mihălescu de astădată, declară: „Acum slobozeşte Doamne pre robul tău, că văzură ochii mei ceasul mântuirii „, şi avum norocirea de-a vedea pe părintele republicanismului român dorind… în adevăr republica poate, dar „mit dem Grossherzog an der Spitze „, cu Marele Duce în cap, după propunerea unor naivi republicani dintr-un mic stat german, la 1848.

O mică pensie – şi naiv devine Bizanţul.

Astfel dar s-a petrecut trecerea la pravoslovie a ereticilor. Dar, precum la convertirea în mase a eterodocşilor din Spania au rămas mulţi cari în taină iudaizau, tot astfel apucăturile sectei roşie au rămas tot aceleaşi şi, cu toată recunoaşterea în aparenţă a simbolului dreptei credinţe de stat, prin colţurile de la Procope şi în fundul inimilor pătărlăgene se iudaizează încă. Dovadă eligibilitatea magistraturii, sufrajul universal şi alte idealuri electorale ale tagmei.

Care este dar adevărul? Vor roşii monarhia numai ca etichetă a instituţiilor republicane sau o vor în adevăr ca signatură statornică a unor instituţii monarhice, naţionale, istorice?

Daca în privinţa formei de tot generale a existenţei statului s-au convertit, convertitu-s- au în privirea amănuntelor ei de aplicare? De aceea ziceam că a sosit din nou momentul pentru a se accentua în amănunte deosebirea între conservatori şi liberali.

Dar „Timpul” face apel la ţară spre a se împotrivi unor idei cari ar periclita statul român?

Face fără îndoială, pentru că eligibilitatea magistraturii, propusă de „Românul”, dovedeşte că nu s-a botezat decât pielea demagogilor în apa monarhiei, nu cugetul. Dar „Timpul” face mai mult. Ameninţă pe rege cu soarta lui Ludovic XVI.

Iată ceea ce nu este adevărat. Am spus-o şi o repetăm că articolele Delfinului implică responsabilitatea autorului, nu a partidului. Dar nici Delfinul nu ameninţă. El se teme numai că, prin demagogizarea progresivă a ţării, un asemenea trist rezultat să nu aibă loc ca şi în Franţa. Iată dar de ce nu este, nici poate fi contrazicere între cele ce spunem şi cele ce facem. Monarhici am fost, monarhici am rămas; nici decorat-am pe Orăşanu, nici înălţat-am în rang pe şeful republicei ploieştene. Rămâne ca roşii să dovedească cum înţeleg să puie în acord trecutul lor cu prezentul şi în această dovadă [î]i vom priveghea pas cu pas. Căci monarhie ereditară şi sufraj universal, monarhie şi electivitate a magistraturii, după a noastră părere, nu se potrivesc una cu alta.

Mihai Eminescu: 3 decembrie 1881

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *