“În vara lui 1942, pe când războiul era în toi, iar noi priveam în fiecare săptămână la cinematograful Adreani așa-zisele “jurnale de actualități” […] în timp ce Râmnicul se cufunda în beznă odată cu căderea întunericului, așa cum porunciseră autoritățile, ca să ferească urbea de eventualele atacuri aviatice nocturne și ziua, în jurul prânzului, sirenele începeau să urle bezmetic, înfricoșător, avertizând mulțimea că urmează “să treacă americanii”, iar noi, elevii, învățam la școală cum să ne refugiem mai repede în adăposturi (improvizate prin pivnițele sărmanilor locuitori ai urbei) și cum să mânuim masca de gaze – în vremea aceea au apărut în centru afișe anunțând cu litere de-o șchioapă sosirea în Râmnic “doar pentru două săptămâni” a renumitului înotător și campion al țării la stilul crawl, Lascu, care urma să înființeze o “academie” unde să-i instruiască și să-i perfecționeze la înot, în schimbul unei taxe modice, pe toți copiii până la 15 ani, amatori să se înscrie la cursurile lui “rapide și extrem de eficace”, experimentate în ștrandurile marilor metropole europene.
Astfel, după multe zile de insistențe și presiuni asupra mamei (absența tatei, ce lupta pe front, creând o breșă în sistemul de autoritate din familie), după șantaje ingenioase, smiorcăituri și lacrimi, ne-am pomenit, eu și frate-meu, într-o toridă zi de vară, pe plaja generoasă a ștrandului, în imediata proximitate a Zăvoiului, înghesuindu-ne într-un pâlc gălăgios de puști de diferite vârste ce ascultau “prelegerea introductivă” a profesorului Lascu, un bărbat vânjos, blonziu, bronzat și musculos ce aducea cu Johnny Weissmuller, actorul seriei de filme “Tarzan, eroul junglei” ce înnebunise toată copilărimea urbei […]
Așa a început nesăbuita-mi aventură de înotător (care a durat întreaga vară), mai întâi cu un program lejer de baie- o oră-două în bazin- urmat de jocurile inocente de pe plajă cu fetele ce începuseră să mă intereseze, în timp ce megafonul (instalat deasupra micului restaurant clădit din lemn, cu o terasă largă și coloane tot din lemn, în maniera bungalow-urilor din filmele americane), hârâia fără întrerupere “Maria Magdalena”, un hit la modă în vremea aceea […]
La începutul lui septembrie municipalitatea a organizat cu mare tămbălău (tribună construită special din bare de metal și lemn, acoperită cu crengi de tei și castan, fanfară militară, invitații trimise pe carton de lux și o puzderie de afișe lipite pe panouri sau pe pereții locuințelor din centru), un concurs de înot “Campionatul de natație al Râmnicului”, la care urmau să concureze învățăceii de la “Academia” profesorului Lascu sau oricare dintre copiii urbei până la 15 ani, ce deprinseseră de mici înotul “voinicește” în apa Oltului.”
Constantin Mateescu- “Cuibul de barză”
Credit foto: imagoromaniae.ro – Ștrandul Zăvoi 1938
