ENGIE Romania reînnoieşte, pentru al cincilea an consecutiv, parteneriatul cu CSM București ce are drept obiectiv susținerea handbalului feminin şi a Centrului de Copii şi Juniori din cadrul clubului. Valoarea financiară a parteneriatului este menținută la aceeași valoare, de 280.000 euro, și pentru sezonul 2020-2021.
CSM București este una dintre echipele de top ale României care, în ciuda dificultăților întâmpinate în ultimul an, a demonstrat că se poate mobiliza și continuă să depună toate eforturile pentru a reprezenta clubul la cele mai importante competiții naționale și europene. ENGIE Romania este alături de CSM București din anul 2016, demonstrând că este un partener tradițional de durată.
Parteneriatul are la bază împărtăşirea de valori comune -exigenţa de a face performanță, spiritul de echipă- precum şi ambiţia de a face din handbalul feminin un motiv de mândrie pentru toţi românii şi un model pentru tinerele generaţii. Axele principale ale noului parteneriat sunt: sprijinirea echipei de handbal feminin senioare şi a Centrului de Copii si Juniori care vizează atât sporturile practicate de copiii legitimați ai clubului, cât și acțiuni menite să încurajeze practicarea sportului în rândul publicului larg.
De asemenea, pentru a insufla tinerelor generații ambiția de a practica un sport și de a se inspira din munca și dedicarea cu care handbalistele se antrenează pentru obținerea celor mai bune rezultate, parteneriatul își propune să le facă cunoscute publicului larg pe jucătoarele de la CSM București printr-o campanie de comunicare derulată în mediul online.
Eric Stab, Preşedinte & CEO ENGIE Romania: ”Ne bucurăm să reafirmăm susținerea noastră pentru echipa de handbal feminin a clubului CSM București, într-un context dificil pentru noi toți. Sperăm, astfel, ca sportul românesc de valoare pe care îl reprezintă CSM București să obțină în continuare succese răsunătoare, spre bucuria tuturor fanilor de acasă. Hai CSM!
Gabriela Szabo, director general CSM București: „Mă bucură mult continuarea colaborării dintre CSM București și ENGIE, unul dintre cei mai importanți parteneri pe care îi avem. Le mulțumesc că au încredere în această frumoasă echipă. CSM București se bazează pe 3 piloni importanți: educație, dezvoltare prin sport și performanță. ENGIE este unul dintre partenerii care ne-a dovedit, încă de la început, că iubește sportul și ne dorim ca împreună să obținem rezultate importante pentru handbalul românesc. Suntem printre cele mai performante și apreciate cluburi din țară, iar echipa feminină de handbal are nevoie de toată susținerea noastră”.
Grupul ENGIE este prezent în România în trei sectoare de activitate: gaze naturale, energie electrică şi servicii energetice. ENGIE Romania este principala filială a Grupului în România şi deţine companiile Distrigaz Sud Reţele, ENGIE Servicii, ENGIE Building Solutions, Alizeu Eolian şi Brăila Winds. Compania activează în următoarele domenii de activitate: distribuţie şi furnizare de gaze naturale, furnizare de energie electrică, servicii tehnice pentru instalaţiile de gaze naturale şi centrale termice şi producţie de energie electrică. ENGIE România şi filialele sale deservesc un portofoliu de 1,9 milioane de clienţi, operează o reţea de distribuţie de circa 20.000 km, deţin două parcuri eoliene cu o capacitate totală de 100 MW şi au 4.000 de angajaţi.
ENGIE Romania s-a implicat de-a lungul timpului în diverse domenii ale sportului românesc: atletism, tenis feminin prin susținerea unei generații de tinere jucătoare care acum fac parte din elita tenisului, și disciplinele olimpice în vederea unei bune reprezentări a României la Jocurile Olimpice. Din anul 2016 până în prezent, ENGIE România a investit circa 1.200.000 de euro în sport.
În mai puțin de 15 ani de existență, CSM București a devenit un model demn de urmat de toate cluburile din România. Cu un palmares de invidiat, care include trei cupe europene (Liga Campionilor la Handbal Feminin, Cupa Challenge EHF la Handbal Masculin și Cupa CEV Challenge la Volei Feminin), numeroase titluri naționale și clasificări pe podium la toate ramurile sportive (atletism, baschet, handbal, volei, șah, dans sportiv, canotaj, judo, yachting, natație, tenis și rugby), un Centru de Copii și Juniori cu peste 1500 de tineri sportivi, CSM București reprezintă standardul clubului sportiv modern, performant.