Pompierii militari din cadrul ISU „General Magheru” al județului Vâlcea au fost solicitați în această dimineață pentru stingerea unui incendiu produs la o casă

494 0

BULETIN INFORMATIV

 

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „General Magheru” al județului Vâlcea au fost solicitați în această dimineață, în jurul orei 08.06, în orașul Brezoi, cartierul Vultureasa, pentru stingerea unui incendiu produs la o casă.

La fața locului au fost trimise două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Din păcate, în timpul intervenției, în interiorul locuinței a fost găsită o persoană decedată, carbonizată.

La sosirea echipajelor de intervenție, flăcările se manifestau pe o suprafață de aproximativ 50 de mp.

Potrivit primelor informații, persoana carbonizată, un bărbat de 72 de ani, locuia singură. Incendiul s-a manifestat mocnit, fiind observat foarte târziu de vecini. Recent, potrivit spuselor vecinilor și ale surorii acestuia, bărbatul suferise o comoție cerebrală și avea o mobilitate foarte scăzută.

După aproximativ o oră de la sosirea echipajelor la locul intervenției, incendiul a fost lichidat. Cercetările preliminare efectuate la fața locului arată că flăcările s-ar fi declanșat în urma producerii unui scurtcircuit la instalația electrică, suprasolicitată de sistemul de încălzire improvizat.

Pentru prevenirea unor situații asemănătoare recomandăm:

  • nu utilizaţi aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrerupătoarele, dispozitivele de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii;
  • nu folosiţi siguranţe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liţă a fuzibilului calibrat;
  • nu suprasolicitaţi instalaţia electrică folosind mai multe aparate simultan;
  • nu lăsaţi nesupravegheate aparate electrice sub tensiune, cum sunt: fier de călcat, reşou, radiator şi altele asemenea;
  • instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând cu stricteţe indicaţiile producătorului ce sunt menţionate în prospectul produsului;
  • verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi luaţi măsuri pentru înlocuirea acestora atunci când sunt uzate.

 

Membrii echipajelor SMURD din cadrul ISU „General Magheru” al Judeţului Vâlcea au fost solicitaţi în ultimele 24 de ore să intervină pentru 20 de situaţii de urgenţă.

Echipajele au intervenit pentru: 4 traumatisme, un accident rutier, 13 cazuri de afecțiuni medicale diverse, o intoxicație și o persoană găsită în stop cardiac.

După acordarea primului ajutor calificat, pacienţii au fost transportaţi la cele mai apropiate unităţi spitaliceşti pentru îngrijiri suplimentare.

De asemenea, în această perioadă, pompierii militari au mai intervenit pentru la alte 52 de misiuni de protecție a comunități: din care 25 de misiuni de patrulare în contextul pandemiei COVID-19, 25 de misiuni de informare preventivă, o misiune de salvare animale și o misiune executata în comun cu alte instituții în context COVID 2019.

Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *