Acțiuni de prevenire și limitare a infectării cu virusul SARS-COV-2

32 0

În ultimele 24 de ore polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au continuat activitățile de prevenire și de verificare a modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă.

Sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, pompieri militari, polițiști locali și reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții de control au desfășurat activități de verificare privind respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2.

Astfel, polițiștii vâlceni au derulat atât în mediul urban cât și rural, acțiuni de verificare a măsurilor sanitare vizând combaterea răspândirii noului virus SARS-CoV-2: au fost verificate 107 societăți comerciale, 85 de mijloace de transport în comun și au fost legitimate peste 1.800 de persoane, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 86 de sancțiuni contravenționale (78 pentru nerespectare măsurii de protecție individuală, o sancțiune pentru nerespectarea măsurii privind izolarea/carantinarea și 7 sancțiuni pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație) valoarea totală a amenzilor fiind de 10.800 de lei.

Aceste activități se vor desfășura și în perioada următoare, pe raza întregului județ, pentru prevenirea răspândirii infectării cu noul coronavirus și impunerea respectării legislației.

Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forțele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activități de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetățenii și pentru a preveni răspândirea virusului Covid-19.

Mulțumim operatorilor economici care au respectat măsurile impuse pe perioada stării de alertă, dar și tuturor cetățenilor care au înțeles importanța măsurilor sanitare.

Totodată, reamintim TELVERDE – 0800800165/WHATSAPP 0755021218, numerele de telefon la care pot fi sesizate nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.

Articole asemănătoare

Votul meu nu contează!

Postat de - 7 septembrie, 2020 0
FacebookTwitterPoate că te întrebi:„ Cum poate să conteze votul meu cu adevărat, dacă atâtea milioane de oameni votează?”. Dreptul la…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *