BOOKS NOT BULLYING

1867 0

Biblioteca Publică Locală Pietrari

 

Biblioteca Publică Locală Pietrari, jud.Vâlcea, va implementa în perioada 01.11.2020 – 31.10.2022 un nou proiect european intitulat: „Books not Bullying”, finanțat prin programul Erasmus+ al Comisiei Europene, nr. proiect: 2020-1-RO01-KA104-078330. În cadrul proiectului se vor face mobilități în țările programului Erasmus, conform Contractului de Finanțare. Prin acest demers avem în vedere îmbunătățirea competențelor personalului bibliotecii ce se află în subordinea Primăriei și a angajaților acesteia, precum și a voluntarilor ce sprijină programele și proiectele bibliotecii.

În vederea implementării proiectului,

 

BIBLIOTECA PUBLICĂ LOCALĂ PIETRARI

organizează concurs pentru selectarea a 10 (zece) persoane din următoarele categorii de beneficiari ai mobilităților:

 

– angajați ai Primăriei Pietrari, care desfășoară activități de relații cu publicul;

– voluntari (vârsta minimă 18 ani) având abilități de lucru cu publicul adult.

Criteriile de selecție ale participanților la cele 4 mobilități propuse în proiect sunt:

– participanții să cunoască limba engleză nivel mediu (B1),

– să fi desfășurat cel puțin o activitate cu un grup de adulți la bibliotecă în ultimii 3 ani,

– să aibă o experiență în lucrul cu adulții mai mare de 2 ani,

– să fie interesați de tema propusă prin proiect – bullying/cyberbullying

– participanții se angajează să participe la mobilitate și să realizeze toate sarcinile ce le revin prin proiect.

Programul concursului:

– 25 ian. 2021 – publicarea anunțului prin afișare la sediul Bibliotecii, al Primăriei și în mediul online;

– 01 feb. 2021, ora 14 – depunerea dosarelor;

– 03 feb. 2021, ora 14 – selecția dosarelor și anunț public cu persoanele selectate;

– 04 feb. 2021, ora 14 – contestații;

– 05 feb. 2021, ora 14 – afișarea procesului-verbal cu rezultatele finale.

Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele documente:

– Cererea de înscriere;

– Scrisoarea de intenție;

– CV (format european).

Selecția se va face DOAR pe baza dosarului de înscriere la concurs.

 

Câteva aspecte legate de proiect:

 

Bullying-ul este o problemă relațională care solicită întotdeauna o soluție și schimbări semnificative la nivelul relațiilor dintre copii și adulți, dar și în dinamica unui grup de adulți. Spre deosebire de comportamentele de violență, care apar spontan, urmare a trăirii unor emoții intense (ex. furie, frustrare, teamă, etc.) și dispar de îndată ce intensitatea trăirilor emoționale se diminuează iar situațiile punctuale sunt rezolvate, comportamentele de bullying nu dispar de la sine. În eliminarea comportamentelor de bullying este necesară o intervenție directă din partea adulților, nu doar de simplă informare, în contextul în care acestea apar, atât în mediul școlar, cât și în cel familial. Pentru a-i putea educa pe adulți este nevoie în primul rând de pregătirea personalului nostru iar acest lucru este clar menționat în planul de dezvoltare al instituției noastre.

Programele Erasmus+ reprezintă o oportunitate pentru rezolvarea acestei nevoi instituționale, răspunzând nevoilor de perfecționare ale angajaților, dar și din punct de vedere al finanțării acestora. Instituția noastră se confruntă cu lipsa programelor de educație parentală destinate adulților, în mod special în domeniul bullying-ului, al discriminării și incluziunii sociale, al securității în mediul online, fapt care se reflectă uneori și asupra comunității. De asemenea, avem în vedere îmbunătățirea și extinderea ofertei de oportunități de învățare oferite de bibliotecă, cu sprijinul unui personal calificat, prin cursuri de calitate ridicată, adaptate la nevoile persoanelor cu competențe reduse sau adulților dezavantajați (femei din mediul rural), astfel încât aceștia să dobândească abilități de înțelegere a fenomenului de bullying și cyber-bullying, a pericolelor din mediul on-line, inclusiv prin validarea abilităților dobândite prin învățare non-formală sau informală.

Bullying-ul este un comportament agresiv repetat și este important sînțelegem motivele care stau la baza acestui tip de comportament, precum și intenția de a provoca daune. Poate duce la probleme psihologice, emoționale și fizice de lungă durată, de aceea este extrem de important ca adulții (personalul, voluntarii, cadrele didactice, mamele, părinții, bunicii) să poată recunoaște semnele timpurii ale bullyingului și, mai ales, să învețe cum să-l combată.

 

(Sursa:Crina Popescu-Biblioteca Publică Locală Pietrari)

 

Corina Enache

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *