Pârtia de la Transalpina se redeschide, sperăm, în curând, sub o altă titulatură

1347 0

Se deschide sau nu pârtia de la Transalpina? Încă nu avem o informație oficială, dar am căutat tot ce a fost posibil, pentru dumneavoastră.
Aceasta e întrebarea ce stă pe buzele tuturor împătimițilorde ski, de zăpadă și de natură din Vâlcea, dar și din județe învecinate, precum Gorj, Sibiu, Argeș, Dolj, asaltul final fiind oferit de bucureștenii sătui de harababura de pe Valea Prahovei. Oamenii își făceau griji că trece iarna și ei nu au unde schia în zonă.

Cu sau fără pârtia de la Transalpina, oamenii s-au năpustit, efectiv pe Valea Lotrului, către Voineasa, Curmătura Vidruței, lacul Vidra și renumita pârtie, din păcate, mai tot timpul închisă, sau mai departe, către Obârșia Lotrului, întreaga zonă fiind deosebit de atractivă din punt de vedere turistic, mai ales că iarna e la ea acasă aici. Uneori, coloanele de mașini au fost interminabile și traficul îngreunat din pricina celor care s-au oprit pe ambele părți ale șoselei, fără a le păsa că provoacă probleme. Însă, oful cel mai mare al oamenilor a fost că pârtia nu i-a primit, în ciuda nămeților.

Partea bună este că, toți cei responsabili au declarat săptămâna aceasta că sunt șanse bunicele ca, în curând, să se dea startul pe pârtii.

Cei de la Domeniul schiabil Transalpina – Voineasa  anunță: “S-au efectuat toate verificările necesare privind reautorizarea instalațiilor și anume, verificările Pram și prize de pământ, verificările cablurilor, au fost terminate reviziile mecanice și eliberate procesele verbale de revizie, a fost încheiat contractul cu Serviciul de Ambulanță și am înaintat documentația la CNCIR privind reautorizare Instalațiilor mai sunt ceva probleme cu serverul sistemului de Ticketing, care se remediază până 28 Ianuarie”.

Am mai aflat că, noul administrator a anunțat că titulatura domeniului nu va mai fi Ski Resort Transalpina, ci Domeniul schiabil Transalpina. Astfel, se încearcă a se reglementa un conflict de natură juridică legat de dreptul intelectual asupra mărcii respective.

Anul acesta, vor fi deschise pârtiile de pe tronsonul telegondolă, dar și cele din zona teleschiului. În schimb, nu vor funcționa pârtiile din tronsonul telegondolă 2 și telescaun.

Din păcate, Apres-ski-ul nu va fi deschis în acest an, din cauza unui litigiu. Nici la capitolul cazare veștile nu sunt grozave. Cei care doresc să înnopteze vor apela la serviciile cabanelor și pensiunilor de la Vidra, Obârșie și Voineasa. În schimb, pe pârtie va fi amenajată o zonă cu mâncare fast-food.

Adrian Iepure, administratorul domeniului schiabil, speră ca, în viitor, să apară și ceva investitori la orizont, zona având un potențial turistic foarte ridicat..

Conform informațiilor făcute publice pe o rețea de socializare, în prima săptămână turiștii vor beneficia de program extins de 7 zile din 7, urmând ca din data de 9 februarie 2021, fiecare zi de marți să fie fără program cu public, aceasta fiind dedicată lucrărilor de întreținere tehnică periodică. S-au stabilit tarifele la skipass-uri.

K.R.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *