Vâlcea regăsită – Valea Oltului, Masa lui Traian

1994 0

“Pe Valea Oltului, în dreptul locului “Cârligele”, sau în apropierea Cârligului Mare, se află o stâncă ce separă calea ferată de șosea. De altfel, era înconjurată de apele Oltului, dar acum nu se mai vede, fiind înghițită de apele râului. După ce a fost realizat viaductul, prin anii ’70, cursul Oltului de pe întreaga Vale a Oltului a suferit modificări, apele au crescut, acoperind și acel monument al naturii. Se spune că romanii, în drumul lor spre cucerirea cetăților dacice, au întrebuințat drumul pe Valea Oltului, fără să-și dea seama de pericolul, dar și de greutatea deplasării pe această porțiune, întâlnind tot felul de obstacole, greu de ocolit sau de sfărâmat. Locul mai poartă și denumirea de “Masa lui Mihai Viteazu”.”

Construcția căii ferate a început la sfârșitul secolului al XIX-lea, sub conducerea inginerului Mihail Râmniceanu, iar traseul străbate mai multe tuneluri săpate în stâncă. După darea în folosință a acestui proiect complex, schimbul de mărfuri cunoaște o dezvoltare fără precedent.

“Dacă ne referim la prima porțiune a căii ferate Călimănești-Lotru, au fost întâmpinate mari dificultăți, trebuind efectuate lucrări speciale și dificile pentru perioada respectivă, dacă ținem seama de utilajele și tehnica de lucru de acum un secol. […] Străpungerea stâncilor dure ale Munților Coziei avea să dureze tuneluri în cascadă, deschizând o nouă posibilitate de transport, o cale de comunicație foarte importantă în condiții de circulație civilizată, până atunci de necrezut.” Petre Petria- “Itinerar spiritual vâlcean”

Mari specialiști și-au adus contribuția la această realizare, rămasă timp de decenii cea mai complexă linie ferată din România, ce includea poduri solide și fortificații. După regularizarea râului Olt în vederea construirii hidrocentralelor,  acest tronson a fost inundat, rămânând deasupra apelor părțile superioare ale vechilor tuneluri.

Credit foto: imagoromaniae.ro – Masa lui Traian pe Valea Oltului

Curierul de Râmnic

Articole asemănătoare

Miercuri, 01 februarie 2023, activitatea parlamentară a fost reluată printr-o nouă sesiune ordinară

Postat de - 1 februarie, 2023 0
  Î𝐧 ș𝐞𝐝𝐢𝐧ț𝐚 𝐝𝐞 𝐏𝐥𝐞𝐧 𝐚 𝐂𝐚𝐦𝐞𝐫𝐞𝐢 𝐃𝐞𝐩𝐮𝐭𝐚ț𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐚𝐮 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐚𝐥𝐞ș𝐢 𝐦𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐢 𝐁𝐢𝐫𝐨𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐩𝐞𝐫𝐦𝐚𝐧𝐞𝐧𝐭. 𝐃𝐞𝐩𝐮𝐭𝐚ț𝐢𝐢 𝐬-𝐚𝐮 𝐞𝐱𝐩𝐫𝐢𝐦𝐚𝐭 î𝐧 𝐟𝐚𝐯𝐨𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐨𝐧𝐞𝐧ț𝐞𝐢…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *