Începând cu data de 15 februarie a.c. în județul Vâlcea se vor deschide încă trei noi centre de vaccinare împotriva COVID-19

84 0

INFORMARE DE PRESĂ

 

Instituția Prefectului – Județul Vâlcea informează că, începând cu data de 15 februarie a.c., în județ se vor deschide încă trei noi centre de vaccinare împotriva COVID-19, pe lângă cele șase operaționale în prezent.

Aceste trei noi centre sunt:

  1. Centrul de vaccinare Călimănești, situat la căminul – internat al Liceului Tehnologic de Turism, str. Pieței nr.4;
  2. Centrul de vaccinare Budești, situat la căminul cultural din satul Ruda;
  3. Centrul de vaccinare Râmnicu Vâlcea, situat în sala de sport a Școlii Gimnaziale nr. 5, str. Tudor Vladimirescu nr. 27.

În aceste noi centre de vaccinare comunitare se va face imunizarea cu vaccinul AstraZeneca a persoanelor care, potrivit Strategiei naționale de vaccinare împotriva COVID-19, fac parte din Etapa a II-a, respectiv cele cu boli cronice și lucrători care desfășoară activități în domenii esențiale.

Vaccinul AstraZeneca este al treilea vaccin împotriva COVID-19 disponibil pentru derularea campaniilor de vaccinare în statele membre al Uniunii Europene și, implicit, în România.

În urma recomandărilor transmise de Ministerul Sănătății, Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România, precum și de Grupul Științific din cadrul Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19, ținând cont de precizările din Rezumatul Caracteristicilor Produsului și de studiile disponibile până la momentul autorizării condiționate de punere pe piață, în România, vaccinarea împotriva COVID -19 cu acest vaccin este recomandată pentru grupa de vârstă 18-55 de ani, cu posibilitatea creșterii acestui interval, în funcție de apariția noilor date științifice. Vaccinul se administrează tot în două doze, intervalul de timp recomandat între cele două doze fiind de 8 săptămâni.

Programarea pentru vaccinare în aceste trei noi centre se va putea realiza începând de miercuri, 10 februarie a.c., atât prin intermediul platformei electonice (https://vaccinare-covid.gov.ro), al medicului de familie/curant, cât și prin call center, la numărul unic 021.414.44.25 sau la numărul suport destinat județului Vâlcea 021.414.44.50.

 

Râmnicu Vâlcea, 8 februarie 2021

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *