Mitică de la Ligă spune că a contactat virusul deși s-a vaccinat

400 0

Potrivit presei centrale, Dumitru Dragomir, vâlcean la origine, fostul șef al  Ligii Profesioniste de Fotbal, susţine că a făcut un test PCR care a ieşit  pozitiv, iar asta, în ciuda faptului că s-ar fi vaccinat împotriva noului coronavirus.

Acesta nu are niciun fel de simptome.   ”Da, este adevărat că sunt în carantină. Am făcut un test şi a ieşit negativ, iar apoi am făcut un test PCR şi am ieşit pozitiv. Practic, am Covid-19. Mă simt bine, nu am niciun simptom. Nu am nici pe dracu’, dar respect regulile. Nu mai ştiu ce să cred. Eu am făcut şi vaccinul… Acum, aştept rezultatele unui alt test, mi-am mai făcut unul, ca să fiu sută la sută sigur… Vom vedea ce va fi”, a declarat Dragomir pentru prosport.ro.

Dragomir este un personaj foarte pitoresc, imposibil de trecut cu vederea, deoarece, se remarcă adeseori prin comentarii picante la adresa politicienilor români sau vedetelor. Unul dintre aceștia a fost Victor Ponta, tema disensiunilor fiind legată de scandaluri mai vechi de natură penală. În urmă cu o lună, Dragomir considera că Gigi Becali, patronul FCSB, n-ar trebui să se grăbească în privința transferurilor jucătorilor săi de top.

K.R.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *