Ref: Crimă în educație! Elevii călcați în picioare de guvernanți!

818 0

COMUNICAT DE PRESĂ

  

Asociația Elevilor din Constanța (AEC), Asociația Elevilor din Bacău (AEBc), Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI) și Asociația Elevilor din Maramureș (AEM) și Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE) acuză Guvernul de iresponsabilitate și că au condamnat elevii la abandon școlar pentru că nu a introdus bani în bugetul de stat pentru transportul elevilor.

 Joi, 11  februarie a.c, elevii au protestat în fața Guvernului, ca urmare a intenției Guvernului de a tăia atât gratuitatea la transportul feroviar, cât și la toate celelalte tipuri de transport, după ce studenților le-a fost luată gratuitatea pe tren. În aceeași zi a fost publicat și proiectul de buget pentru anul 2021, cu doar 2,5% din PIB pentru educație și nicio sumă prevăzută pentru transportul elevilor. Asociațiile de elevi din țară își manifestă protestul cu privire la această măsură și consideră că actuala conducere nu face altceva decât să aducă educația în paragină și să încurajeze abandonul școlar.

Efectele ireversibile pe care tăierea gratuității la absolut toate tipurile de transport se vor vedea cu ochiul liber în cifrele ratei abandonului școlar. În această situație elevii din mediul rural sunt condamnați la sărăcie, pentru că cei din mediile dezavantajate nu vor avea posibilitatea de a urma liceul pe care și-l doresc, pentru ca abonamentul va fi mult mai scump decat suma decontată.

Reprezentanții elevilor anunță că în cazul în care problema nu va rezolvată imediat, aceștia se vor adresa instanțelor de judecată și vor depune plângere penală pe numele miniștrilor care au contribuit la încălcarea drepturilor elevilor, dar și că vor organiza proteste în fața prefecturilor din mai multe județe.

Lista neagră a politicienilor care au îngropat educația din România:

Florin Cîțu- Premierul României

Sorin Cîmpeanu- Ministrul Educației

Alexandru Nazare- Ministrul Finanțelor

Cătălin Drulă- Ministrul Transportului și Infrastructurii

Stelian Ion-Ministrul Justiției

Elevii atrag atenția că situația este cu atât mai gravă cu cât se revine la un sistem nefuncțional de subvenționare a transportului din perioada 2013-2016, care a îngrădit accesul la educație elevilor.  Aceștia menționează că transportul elevilor este gratuit conform legislației în vigoare și că autoritățile încearcă să se sustragă de la respectarea acesteia prin emiterea unei ordonanțe de urgență.

Reprezentanții elevilor precizează că lipsa banilor din bugetul de stat destinat transportului elevilor va duce la imposibilitatea multor autorități locale de a subventiona transportul, menținându-se astfel starea de fapt.

Peste 80% dintre elevii României care au început cursurile în format fizic, au fost nevoiți să își achiziționeze bilete sau abonamente care ajung să coste lunar câteva sute de lei.

Facem apel la decidenți să oprească toate demersurile care afectează drepturile elevilor și blochează în mod direct accesul la educație pentru sute de mii de elevi!

Faptul că revenim la școală iar transportul nu va fi asigurat pe deplin este strigător la cer. În momentul în care mulți elevi din mediul rural și nu numai trec printr-o situație economică atât de delicată, răspunsul din partea Guvernului ar trebui să fie unul de suport, nu de eschivare de la responsabilități prevăzute în constituție, precum dreptul la educație. Astăzi am fost în fața Instituției Prefectului Vâlcea și am transmis un mesaj clar – #VremTransport și nu ne vom opri din a protesta și a pune presiune până când toți elevii vor putea ajunge la școală în siguranță, fără a fi nevoiți să plătească un lucru ce trebuie plătit și prevăzut de către Guvern în bugetul de stat.” -Matei Canavea, Președinte AVE

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *