Senatorul PNL Claudia Banu a avut la sfârșitul săptămânii trecute o întâlnire cu reprezentanții Asociației Vâlcene a Elevilor

549 0

Senatorul PNL Claudia Banu a avut la sfârșitul săptămânii trecute o întâlnire cu reprezentanții Asociației Vâlcene a Elevilor, în cadrul căreia au fost abordate mai multe teme înaintate de către elevii din județ.

“Admir de foarte mult timp această organizație și modul în care gestionează și prezintă solicitările elevilor vâlceni. Apreciez implicarea lor și spiritul civic foarte dezvoltat. Felul în care a decurs discuția noastră este o lecție pentru oamenii politici, punctele de vedere fiind intersectate printr-un dialog civilizat și constructiv. Mi-am dorit foarte mult să le ascult nemulțumirile și ideile, deoarece ei sunt generația de mâine, iar opiniile tinerilor din municipiul nostru contează pentru mine în analiza deciziilor viitoare.

Am discutat o serie de probleme, precum continuarea igienizării, modernizării și reabilitării rețelelor școlare, posibilități de recuperare a materiilor, programa școlară, digitalizarea, siguranța elevilor în școli, asigurarea accesului la educație în mediul rural unde există cele mai multe probleme. La rândul meu, voi discuta cu autoritățile locale și reprezentanți ai Ministerului Educației pentru a fi rezolvate solicitările înaintate. În acest cotext, doresc să reiterez poziția PNL în ceea ce privește investiția în educație, menționând că pentru prima dată, Guvernul a decis acordarea burselor pentru elevi exclusiv de la bugetul de stat- 536 de milioane de lei, față de 270 de milioane anul trecut. Este o creștere semnificativă a costului standard per elev, iar bursa nu va fi sub 100 de lei.

Actuala coaliție de guvernare, prin Ministerul Educației, și-a asumat un program ambițios de modernizare a infrastructurii școlii românești. Avem o șansă extraordinară prin alocarea a 6% din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) care vor merge către Educație. Asta înseamnă 1,82 miliarde de euro. Vom susține creșteri graduale, până în anul 2024, pentru finanțarea educației, de până la 18% din bugetul național (6% din PIB) și de până la 3% din bugetul național (1% din PIB) pentru finanțarea publică a cercetării”, a conchis senatorul PNL, Claudia Banu.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *