Ref: AVE discută cu dna. senator Banu, invitând toate partidele politice la un astfel de dialog despre educația vâlceană!

684 0

Comunicat de presă

Asociația Vâlceană a Elevilor militează pentru respectarea drepturilor elevilor vâlceni și este mereu deschisă la dialog pe acest subiect.

Astfel, sâmbătă, 13 februarie 2021, reprezentanții noștri au dat curs invitației doamnei senator Claudia Mihaela Banu, în cadrul întâlnirii fiind abordate o parte din problemele cu care se confruntă elevii vâlceni la momentul actual, având în vedere redeschiderea școlilor odată cu începutul celui de-al doilea semestru al anului școlar.

Cu toate că inițial întâlnirea avea ca scop principal discutarea burselor elevilor, acest subiect a fost doar unul din cele abordate, datorită hotărârii Guvernului de a sprijini autoritățile locale din bugetul de stat privind acoperirea cheltuielilor legate de bursele școlare. Astfel, discuția a putut cuprinde mai multe subiecte precum igiena și siguranța elevilor în școli. În plus, s-a pus problema recuperării materiei, astfel încât să nu fie dezavantajat niciun elev din cauza perioadei în care orele s-au desfășurat exclusiv online.

De altfel, programa școlară, digitalizarea și accesul la educație pentru elevii din mediul rural – teme controversate în ultima perioadă, și-au făcut și ele apariția în cadrul discuției. Fiecare elev ar trebui să aibă resursele necesare pentru a putea beneficia de învățământul nu numai cuvenit, ci și așteptat.

Nu în ultimul rând, s-a abordat subiectul modernizării și reabilitării rețelelor școlare, pentru ca mediul în care elevii își petrec o parte semnificativă din timp să fie unul propice studiului și adaptat nevoilor actuale.

Doamna Banu ne-a comunicat că va discuta, la rândul său, cu autoritățile locale și cu reprezentanți ai MEC pentru a rezolva cât mai multe din problemele amintite în cadrul discuției.

Prin această cale dorim să invităm decidenții, indiferent de culoarea politică, la un dialog serios și onest despre educație, pentru că în ciuda victoriei aparente pe planul burselor, Asociația Vâlceană a Elevilor nu se oprește aici, fiind determinată să continue toate demersurile ca legea să fie respectată integral, de către fiecare localitate. Cea mai bună soluție pentru a atinge acest ideal reprezintă o comunicare bună între autorități și beneficiarii direcți, elevii.

BIROUL DE PRESĂ AL ASOCIAȚIEI VÂLCENE A ELEVILOR

AVE este unica asociație independentă de elevi din Vâlcea. Formată din elevi pentru elevi, AVE asigură protejarea drepturilor acestora, oferindu-le sprijin în rezolvarea problemelor privind sistemul de învățământ românesc. Cu ajutorul presei juridice, al implicării membrilor săi și prin colaborarea cu celelalte asociații din România, AVE reușește treptat sa obțină rezultate favorabile elevilor în ariile sale  de acoperire: Igienă în Școli, Burse Școlare, Transportul Elevilor și Regulamentele Școlare.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *