Suntem parte din natură. Despre personalitatea plantelor

1002 0

Complexitatea interacțiunii cu plantele și mediul înconjurător sau cu celelalte organisme vii este un subiect de cercetare departe de a fi epuizat.

Prin minunatul și unicul proces de fotosinteză, plantele transformă bioxidul de carbon în oxigenul necesar vieții.

Simpla lor prezență în apropierea noastră este importantă pentru starea de bine.

Psihologii au constatat că existența unei priveliști din natură (parcuri, savane, păduri, ape) diminuează anxietatea și furia, generând un sentiment de liniște.

Pacienții care privesc arbori se recuperează mult mai repede și au nevoie de mai puține medicamente.

Botaniștii, poeții și filozofii s-au aplecat asupra studiului și înțelegerii plantelor, ca ființe înzestrate  cu calități deosebite.

Haideți să ne gândim cum plantele cresc în două direcții: pe de-o parte se fixează prin rădăcini în pământ, iar pe de altă parte se înalță spre cer, ca și cum o forță anti-gravitație le atrage spre înălțimi.

Plantele reacționează diferit la mediul exterior, au capacitatea de a interacționa intre ele, cu  oamenii și cu alte ființe vii, observă și înregistrează permanent evenimente, prin moduri care scapă celor cinci simțuri ale noastre.

Pentru a se apăra, se acoperă cu spini, secretă substanțe cu gust amar. De exemplu, arborii Accacia, din Africa, se protejează astfel atunci când girafele le mănâncă frunzele: atunci când cantitatea consumată este prea mare și le amenință capacitatea de regenerare, ei secretă o substanță amară și girafele se mută în altă zonă. Însă arborii transmit mesajul pericolului și celor învecinați, astfel încât și aceștia secretă aceeași substanță amară.

Plantele pot distinge sunete pe care urechea noastră nu le percepe și unde luminoase invizibile pentru oameni, precum infraroșiile sau ultravioletele.

Primele plante care ies de sub pătura de zăpadă stiu când se apropie primăvara și degajă căldură pentru a o topi.

Un renumit specialist în interogare și detectarea minciunilor, Cleve Backster, a făcut o serie de experimente conectând plantele la electrozii unui poligraf, iar rezultatele au fost uimitoare.

A izolat două plante în încăperi diferite și, în timp ce frunzele uneia erau rupte, cealaltă a reacționat că și cum i s-ar fi întâmplat același lucru.

A conectat o plantă Dracena – Copăcelul fericirii la un poligraf în laboratorul sau și a înregistrat reacția pe care aceasta a avut-o când, la o conferință ținută în alt oraș, a vorbit și a proiectat imaginea ei.

Acestea sunt doar câteva exemple care confirmă capacitatea plantelor de a comunica, sensibilitatea și complexitatea lor, iar articolul de față este și o invitație de a le iubi și proteja, ca pe toate formele de viață de pe Pământ, de a le cunoaște și înțelege, pentru a trai în armonie cu natura, pentru a ne bucura de prietenia și darurile acesteia.

 

Mihaela Iliescu

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *