“Adio trotinete electrice pe trotuar! Ordonanța cu noile reguli e în Monitorul Oficial”

744 0

Ordonanţa care modifică OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, care cuprinde printe altele şi regulile de circulaţie cu trotinetele electrice, a fost publicată în Monitorul Oficial.

Imaginaţi-vă asta, suntem în 2020 și locuiți într-un oraș care se autocaracterizează ca un oraș European, sau un oraș în care un turist din altă țară vă pleca cu o părere bună, dar în loc să facem un progres activ și normal pentru a atinge standarde de nivel  european ca un oraș văzut într-o lumină buna de către vizitatorii atât din țară cât și externi  la noi se limitează din ce in ce mai multe activități care să adauge o experiență plăcută si relaxantă în care o persoană poate vizită orașul într-un mod unic și accesibil.

Sunt complet de acord cu interzicerea bicicletelor si “trotinetelor” electrice pe trotuar, dar in acest caz trebuie să se dea o alternativă acestui mod de transport. Pistele pentru biciclete erau odata vizibile în centrul orașului dar în prezent nu mai sunt, este foarte interesant cum se vorbește de o evoluție progresivă și pozitivă dar vedem contrarul. Cum ar fi interzicerea accesului în parcul Zăvoi cu animale de companie, fără să se dea o alternativă similară.

În București operează 4 startup-uri de trotinete electrice de închiriat: Lime, Wolfe, Flow, Melc.

De ce nu vedem și în Râmnicul Vâlcea ceva asemănător?

Vă las cu articolul întreg preluat de pe: https://www.startupcafe.ro/afaceri/lege-trotinete-electrice.htm?amp#.XkLG678Zs_U.whatsapp

Adio trotinete electrice pe trotuar! Ordonanța cu noile reguli e în Monitorul Oficial

Ordonanţa care modifică OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, care cuprinde printe altele şi regulile de circulaţie cu trotinetele electrice, a fost publicată în Monitorul Oficial.

Principalele reguli pe drumurile publice:

Trotineta electrică și bicicleta vor putea fi conduse doar de persoane cu vârste de cel puțin 14 ani.

Trotinetele electrice vor putea circula doar pe pistele special amenajate, iar în cazurile în care acestea nu există, circulația lor este permisă numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă este de 50 km/h.

Circulația trotinetelor electrice pe trotuar va fi interzisă.

Ca și în cazul bicicletelor și mopedelor, trotinetele electrice care circulă pe drumurile publice trebuie să fie echipate cu mijloace de iluminare și aceste mijloace și dispozitive în stare de funcționare, dispozitive reflectorizant-fluorescente.

Casca de protecție este obligatorie pentru conducătorii de biciclete și trotinete electrice a căror vârstă este sub 16 ani.

Se interzice transportul pasagerilor pe trotinete electrice

Trotineta electrică, definiție: „vehiculul utilizat pentru transportul unei singure persoane, cu două sau trei roți, articulat cu o bară în partea din față folosită ca dispozitiv de direcție, a cărui viteză maximă prin construcție este mai mare de 6 km/h, dar nu depășește 25 km/h și care este echipat cu un motor electric”.

Bicicletă – „vehiculul prevăzut cu două roți, propulsat prin forța musculară, cu ajutorul pedalelor ori manivelelor. Este asimilat bicicletei vehiculul cu pedale cu pedalare asistată echipat cu un motor electric auxiliar cu puterea nominală continuă mai mică sau egală cu 250W, a cărui asistare este întreruptă atunci când ciclistul încetează să pedaleze sau este redusă progresiv pe măsură ce viteza vehiculului crește, fiind întreruptă complet înainte ca viteza vehiculului să atingă 25 km/h.

În România, în perioada 2016 -2019, au fost înregistrate 192 de accidente rutiere cu implicarea conducătorilor de trotinete electrice. În urma acestor evenimente, un conducător de trotinetă electrică a decedat, 37 au fost răniți grav, iar 156 răniți ușor, se mai arată în document – așa motivează Guvernul introducerea noilor reglementări.

În București operează 4 startup-uri de trotinete electrice de închiriat: Lime, Wolfe, Flow, Melc.

Noni D.

Articole asemănătoare

Ziua mondială a inimii

Postat de - 29 septembrie, 2021 0
FacebookTwitterÎn fiecare an, la 29 septembrie, se marchează Ziua Mondială a Inimii, eveniment organizat la nivel internaţional de World Heart…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *