Cristian Buican acuză folosirea sindicatelor în scop politic de către PSD

573 0

Protestele de stradă din ultima perioadă au un prea pronunțat iz politic și, unele nu au temei. Este limpede că fostul partid de guvernământ – sau, cel puțin, unii politiceni social-democrați, neavând ocupație serioasă, instigă din nou categoriile sociale în scopul de a stârni diversiune și a destabiliza actuala coaliție aflată la putere. Nu știm dacă hârtia din imagine chiar este “pe bune“ sau vreo făcătură, însă, nu credem că o persoană rațională sau o instituție serioasă poate lua în considerare o pretenție atât de exagerată. Că participanții la mitingul CET de miercurea trecută se tem pentru slujbele lor și au și doleanțe pertinente, e una, și doare, le dăm dreptate oamenilor, dar întrebarea ce ne macină este, cine a putut concepe ideea reducerii vârstei de pensionare a unei categorii de angajați cu 13 ani?

În condițiile în care județul, țara, omenirea, se confruntă cu o situație economică delicată, în condițiile în care șomajul chinuie foarte mulți oameni, iar mediul privat a fost cel mai crunt lovit, cu afaceri închise și angajați plătiți foarte prost ori trimiși acasă, în condițiile în care vârsta de pensionare e destul de înaintată și are șanse să crească din nou, cum poți să ceri reducerea vârstei de pensionare cu nici mai mult, nici mai puțin, decât 13 ani pentru o anumită categorie de angajați??? Sunt ei cu ceva mai speciali, în accepția sindicaliștilor, decât restul românilor care muncesc? Sunt ceilalți români inferiori, în accepția sindicaliștilor? Păi atunci, să ieșim cu toții la pensie la 50 și ceva de ani, că toți suferim cumva, cel puțin de stres.

Nu este, oare, aceasta o ofensă adusă tuturor celorlalte categorii sociale?
Celorlalți români li se pare pură bătaie de joc.

Și deputatul PNL Cristian Buican atrage atenția asupra acestei încercări de a manipula niște simpli angajați, cum se încearcă și cu opinia publică,din fericire, fără succes.

“PSD controlează majoritatea sindicatelelor din România și încearcă să creeze dezordine pentru a reveni la putere!!!
Înțeleg ca parlamentarii PSD și conducerea CJ Vâlcea promit că PSD va adopta un proiect de lege depus în Parlament în anul 2010 (de ce nu au făcut-o când erau la putere?) dacă sindicaliștii ies în strada împotriva Guvernului Cîțu!!! Curat …murdar.“

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *