Deputat Eugen Neață: Cu toții pentru un nivel de trai mai bun în județul Vâlcea

583 0

Deputatul PSD Eugen Neață se remarcă și de această data prin atitudinea sa activă, luând cuvântul în plenul Parlamentului, pentru a susține nevoile localitățillor vâlcene. Acesta este de părere că orice politician, indifferent de culoarea politică, ce se dedică misiunii pe care o are și care se pune în slujba cetățenilor țării și, implicit, a zonelor pe care le reprezintă, ar trebui să facă tot ce le stă în putință pentru a îmbunătăți condițiile de trai ale cetățenilor. Acesta mizează și pe sprijinul Premierului Florin Cîțu, care, fiu al Vâlcii fiind, ar putea fi sensibil la problemele locuitorilor județului.

“Ieri, în Parlamentul României, am susținut amendamentele la Legea Bugetului național,

pe care le-am depus în favoarea localităților vâlcene.

Am descris în câteva rânduri aceste inițiative legislative în articolele precedente,

publicate aici. Majoritatea sunt cereri de finanțare a proiectelor aflate în lucru și a celor

pe care comunitățile locale și le-au propus pentru perioada care urmează. Sunt subiecte

de lucru culese direct de la sursă, cum se spune, ca urmare a legăturii permanente pe

care o am cu primarii vâlceni. Le știu aspirațiile, promisiunile făcute oamenilor și planurile

de modernizare și de dezvoltare a localităților lor. Îmi doresc, alături de ei, ca localitățile

rurale să ofere condiții de trai de calitate urbană locuitorilor lor, orașele mici să ajungă

din urmă municipiile județului și toți vâlcenii să fie mulțumiți de condițiile de trai din țara

lor. Dar pentru acest lucru este nevoie de planuri ambițioase, de proiecte concrete de

dezvoltare și de bani.

Toate amendamentele depuse de mine acum și cele din următorii ani vor cere bani din

bugetul țării pentru a face posibilă această dezvoltare, pentru că și vâlcenii contribuie la

acest buget ca oricare alt român.

Am insistat în susținerea pe care am făcut-o de la tribuna Parlamentului României și pe

patriotismul local și regional al primului-ministru. Florin Cîțu este fiu al județului Vâlcea și

nu cred că îi este egal dacă vâlcenii sunt în capul listei sau în coada ei atunci când vine

vorba de finanțarea națională a proiectelor lor regionale și locale. Primarii și-au propus

să urce la alt nivel utilitățile oferite în localitățile lor prin continuarea modernizării rețelei

de drumuri și a rețelelor de apă și canal și prin completarea lor cu rețele de gaze

naturale, de exemplu. Președintele Constantin Rădulescu și Consiliul județean pe care îl

conduce vor să finalizeze în acest mandat rețeaua de drumuri județene și să sporească

investițiile în turism, educație și sănătate. Aspirațiile vâlcenilor la un nivel de viață mai

bun și mai performant este cel mai normal lucru dintre toate și mă gândesc că niciunul

dintre politicienii care putem susține aceste aspirații n-ar trebui să ezite în a le sprijinii

prin calitatea politică sau administrativă pe care o avem la un moment dat.”  – spune Neață în comunicatul de presă trimis redacției noastre.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *