“Sunt un om cu conștiința trează că trăim într-o lume foarte ciudată, un om care a crezut în iubire și pe care viața nu l-a dezamăgit”(Iurie Darie).
Apărut pe lume (14 martie 1929, Vadul Rașcov, județul românesc interbelic Soroca) dintr-o mare iubire, Iurie Maximciuc-Darie a știut să-și pună în valoare puterea de seducție, glasul plăcut, talentul actoricesc , talentul de desenator…
Rolurile în piesele de teatru au fost dintre cele mai variate, de la comedie până la dramă; a avut parteneri iluștri. Industria producătoare de filme l-a revendicat cu începere din anul 1953; a interpretat roluri în peste 40 de producţii cinematografice.
Surâsul i-a rămas întipărit din copilărie, deși viața nu i-a zâmbit la tot pasul. A pășit pe drumul pe care l-a purtat Dumnezeu; credea în destin, în lumi nevăzute. Ceea ce a rămas după Iurie Darie (plecat pe 9 noiembrie 2012) privește nu numai înspre copilul său, nu doar înspre activitate (câtă glorie și fericire i-ar fi adus); deopotrivă, peste noi plutește „aura întreagă” a spiritului, neconstrânsă de materie, strălucirea simplităţii, a bunătăţii, a acceptării…
Niciun alt actor nu a rezistat, vreme îndelungată, în postura de june-prim… Vremurile de glorie, atunci când tânărul Iurie Darie apărea prin filme, la televizor și pe scenă, au însemnat că trecerea lui pe „Bulevardul Magheru” (pe oricare altă stradă din București) atrăgea, ca un magnet, admiratori și/mai ales/ admiratoare care îi cereau autografe; apariția lui aduna mai multe elemente – ținută, mersul cu pălăria având borurile în sus, pe creștetul capului (lipsit de orice vulgaritate), eleganță, nonșalanță… „Fizicul ăsta(…) a fost o treabă secundară pentru mine. Aproape că mă deranja. Era ca ceva în plus, de care eu nu aveam nevoie. Eu țineam să fiu un bun actor. Mă frământam pentru fiecare rol. Munceam enorm! Intram cu tot sufletul în pielea personajului și cu toată dăruirea, așa cum mă pricepeam eu mai bine.”
Când a venit la București, „înarmat” cu sfatul profesorilor săi îndrăgiți (cel de română i-ar fi spus „Să dai la actorie!”, profesorul de desen „Să dai la arte plastice!”), a ales Institutul de Teatru (fiind, în primul an, elevul lui Mihai Popescu, „unul dintre cei mai de seamă actori ai teatrului românesc”; i-a avut profesori și pe Marietta Sadova, pe Ionescu-Gion)…
Povestea în timp ce desena… „Am studiat desenul la Chișinău, la Liceul «Hașdeu», în cămăruța în care își avea «atelierul de pictură și desen un profesor-pensionar», adus de la București, domnul Niculescu (..)Atelierul ăsta era, de fapt, improvizat în locuința lui modestă, din grădina liceului. În locul ăsta fermecat, noi, elevii dintr-a întâia de liceu, ne întâlneam cu elevii dintr-a patra. Și, până la urmă, au venit și cei dintr-a opta de liceu. Ce făceai acolo? Desenai, pictai, făceai grafică… Lucrai în ulei, făceai acuarelă… Toate se petreceau într-o atmosferă de laborator. Mai apoi, am avut un profesor de desen, un om minunat, un ucrainean care vorbea cu accent și care, în loc de «cocoș», pronunța «cacoș». Așa că noi l-am botezat… Kacoș. Tare mă mai iubea domnul Kacoș! Eram elevul lui preferat!”
În „Acolo, departe”, a jucat alături de Costache Antoniu. În alte piese de teatru, a jucat împreună cu Nicolae Bălțățeanu (cel care, din 1918 până la sfârșitul vieții, a înnobilat scena „Teatrului Național”, din București). Actori venerați de public, care încurajau tinerii… O etapă importantă din cariera lui Iurie Darie a fost „Teatrul de Comedie”; Radu Beligan a avut flerul să adune câțiva actori; tot în acel timp, venise regizorul Lucian Giurchescu, apoi magicianul David Esrig (i-a adus în teatru pe Gheorghe Dinică, Marin Moraru, Mircea Albulescu, Dem Rădulescu, Grigore Gonta, Sanda Toma, Vasilica Tastaman; mai târziu, au venit Stela Popescu, Silviu Stănculescu).
În anul 1969, a fost ales de regizorul Mircea Drăgan să joace în seria „Brigada Diverse”, alături de Toma Caragiu, Sebastian Papaiani, Dem Rădulescu, Puiu Călinescu… De menționat sunt și „Băieţii noştri” (1959), „S-a furat o bombă” (1961), „Vacanţă la mare” (1962), „Dragoste la zero grade” (1964), „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte” (1971), „Fraţii Jderi” (1974), „Ringul” (1983), „O zi la Bucureşti” (1986), „În fiecare zi mi-e dor de tine” (1987), „Zâmbet de soare” (1987), „Oglinda”( 1993), „Punctul zero” (1996), „Triunghiul morţii” (1999); în 2004, a jucat în telenovela „Numai iubirea”…
În emisiunea „Profesioniștii”, vorbise, parcă prevestitor, despre moarte, dar și despre ce rămâne după trecerea lui Iurie Darie prin lumea cunoscută de muritori; își exprima regretul că va lăsa acestei lumi o amintire despre un personaj care nu îl reprezintă și care nu a apucat să-și dezvăluie adevărata personalitate. Maestrul ar fi vrut să se poată naște într-o altă lume unde să-și trăiască viața „celălalt om” din el: „Am simţit întotdeauna că cel pe care îl etalez nu sunt eu. Cred că am să plec din lumea asta cu ceva şi am să mă nasc în altă lume.”, spunea în interviul-testament Iurie Darie; actorul vorbise și despre regretul că nu va lăsa posterității mai multe filme de calitate, ci „doar o serie de roluri slabe” în peliculele produse în perioada comunistă…
Alexandru Darie, fiul lui de care Iurie era foarte mândru… „Artistul din el s-a trezit de mic. A moștenit-o și pe mama lui, pe prima mea soție, Consuela Roșu, artistă și ea, eleva Snejinei și a lui Edmond Deda. O ființă extraordinară, care și-a divinizat copilul.” Unul dintre cei mai îndrăgiți actori români a avut și a doua soție /actrița Anca Pandrea/, dovedind că este în stare să o ia „de la inceput”: „Simt că de aici încolo, îmi pot croi destinul așa cum îmi doresc!”
Și pentru Alexandru Darie „s-a închis paranteza” (14 iunie 1959 – 18 septembrie 2019)…
Iurie Darie, cel al carui zâmbet strălucea prin simplitate…
(Sursa: Radio România Iași)
Corina Enache
