“Primăvara
După-atâta frig şi ceaţă
Iar s-arată soarele.
De-acum nu ne mai îngheaţă
Nasul şi picioarele!
Cu narcişi, cu crini, cu lotuşi,
Timpul cald s-apropie.
Primăvara asta totuşi
Nu-i decât o copie.
Sub cerdac, pe lăuruscă,
Cum trecură Babele,
A ieşit un pui de muscă
Să-şi usuce labele.
Păsările migratoare
Se re-ntorc din tropice.
Gâzele depun la soare
Ouă microscopice.
Toată lumea din ogradă
Cântă fără pauză.
Doi cocoşi se iau la sfadă
Nu ştiu din ce cauză.
Un curcan stă sus, pe-o bârnă,
Nu vrea să se bucure.
Moţul roşu îi atârnă
Moale ca un ciucure.
Doar Grivei, bătrânul, n-are
Cu ce roade oasele.
Că de când cu postul mare,
Toate-i merg de-a-ndoasele.
Pentru câte-a tras, sărmanul,
Cui să ceară daune?…
Drept sub nasul lui, motanul
A venit să miaune.
Dar acum l-a prins potaia
Şi-a-nceput să-l scuture…
Peste toată hărmălaia
Trece-n zbor un fluture.
Pe trotuar, alături saltă
Două fete vesele…
Zău că-mi vine să-mi las baltă
Toate interesele!” (George Topîrceanu)
Am să recunosc întotdeauna că George Topîrceanu este poetul meu preferat, poeziile lui amintindu-mi de zilele minunate ale copilăriei, la Pietrari și Rădești… Voi asocia mereu imaginile locurilor unice în care am petrecut clipe frumoase, alături de bunicii și rudele mele, cu poeziile lui.
Este cunoscut ca poetul ființelor mici: greierași și gâze, flori și păsărele.
Poetul și prozatorul George Topîrceanu s-a născut la 20 martie 1886, la București. Cea mai mare parte din copilărie și-a petrecut-o la Nămăiești, în apropiere de Câmpulung Muscel, unde se stabilise familia sa.
A urmat Liceul ”Sf. Sava” din București. În 1906 s-a înscris la Facultatea de Drept, apoi la cea de Litere, dar nu și-a finalizat studiile, conform “Dicționarului scriitorilor români” (coordonatori: Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu, Editura Albatros, București — 2002). A debutat în publicistică în 1904 la revista umoristică “Belgia Orientului”, ulterior publicând și în alte reviste literare ale vremii, precum “Neamul Românesc” sau “Semănătorul”.
În 1909 începe colaborarea la revista ”Viața Românească” din Iași, cu parodia ”Răspunsul micilor funcționari”. Apropiat de Garabet Ibrăileanu, face parte din redacția acestei reviste începând din 1911, an în care se și stabilește la Iași. Secretar de redacție, apoi redactor șef alături de G. Ibrăileanu, George Topîrceanu își publică în revista ieșeană cea mai mare parte a operei.
În 1913 a fost mobilizat, participând la campania din Bulgaria (al doilea Război Balcanic), apoi și în Primul Război Mondial. Cade prizonier, în 1916, în luptele de la Turtucaia, fiind eliberat în 1918.
George Topîrceanu s-a remarcat mai ales ca poet. În 1916 debutează editorial, fiindu-i publicate volumele ”Balade vesele” și ”Parodii originale”. După ce se întoarce din prizonierat publică o nouă ediție, îmbogățită — ”Balade vesele și triste” (1920), iar în 1928 îi apare volumul de poezii “Migdale amare”.
În introducerea volumului ”Poezii”, apărut în 1972, Al. Săndulescu, istoric și critic literar, memorialist, editor, publicist, care s-a îngrijit de editarea, în 1955, a operelor lui G. Topîrceanu, scrie: ”Vocația umoristică și inteligența artistică a lui G. Topîrceanu se realizează pe deplin în ‘Parodii originale’. Poetul și-a amendat propriul sentimentalism, dar nu l-a iertat nici pe al confraților. Prin satira idilismului rural și romanțios, a simbolismului excentric și a clișeelor de toate nuanțele, ‘Parodiile originale’ sunt, așa cum le-a numit însuși autorul, adevărate ‘pagini de critică literară în pilde”’.
”După Coșbuc și înainte de Arghezi, Topîrceanu este și un minunat autor de versuri, deopotrivă instructive și amuzante, pentru copii. Indiferent dacă au aspect de fabulă (de obicei, paradoxală) ori de simplă fantezie pe teme naturale, poezii precum ‘Balada unui greier mic’, ‘La Paști’, ‘Un duel’ și altele nu pot lipsi din manualele pentru clasele primare. Câteodată, mai rar, baladele lui Topârceanu trezesc emoții până și adulților, hîrșiți în ale poeziei, mai bine zis le readuc în minte emoții încercate pe când deprindeau abecedarul literar. Este la Topîrceanu un umor artistic de o atât de bună calitate, încât ne place să ne punem din nou în pielea adolescenților care eram pe când ne lăsau literalmente cu gura căscată comparațiile poetului, invenția nesecată de imagini (…), sentimentalismul picurat cu pipeta, agilitățile ritmice sau noutatea rimelor”, scrie criticul literar Nicolae Manolescu în ”Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură”.
George Topîrceanu și-a publicat memoriile din timpul Primului Război Mondial în volumele de proză ”Amintiri din luptele de la Turtucaia” (1918), ”În gheara lor” (1920) și ”Pirin Planina” (1936). Un alt volum de proză este ”Scrisori fără adresă”, apărut în 1930. A început și un roman, “Minunile Sfântului Sisoe”, rămas neterminat (a scris doar patru capitole), care a apărut postum, în 1972, la Iași. A realizat, de asemenea, traduceri (”Visul unei nopți de vară” de W. Shakespeare).
Împreună cu Mihail Sadoveanu a condus revista ”Însemnări literare” (din 1919) și revista “Însemnări ieșene” (din 1936). George Topîrceanu a fost și inspector general al teatrelor și, provizoriu, director al Teatrului Național din Iași.
În 1926 primește Premiul Național pentru poezie, iar la 28 mai 1936 devine membru corespondent al Academiei Române.
George Topîrceanu a murit la 7 mai 1937, în Iași.
”George Topîrceanu a reprezentat prin umorul său liric o voce distinctă, ca puține altele de acest gen. El a fost un continuator inteligent al poeziei clasice, ferindu-se de epigonism și desuetudine. Folosind mijloace poetice consacrate într-un moment de afirmare a unor curente novatoare, el a știut să fie totuși nou, să concorde cu sensibilitatea publicului”, scrie Al. Săndulescu în volumul amintit.
(Sursa: Identitatea Românească)
Corina Enache
