Expoziție “Călatorie spre Sud” – primul proiect de curatoriat artistic realizat de Editura Frontiera

744 0

 În perioada 11 martie – 9 mai 2021, Editura Frontiera vă invită să vizitați expoziția Călătorie spre Sud a artistului Eugen Berlo, găzduită de Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi din București. Această expoziție este primul proiect de curatorie artistică realizat de Editura Frontiera.

Eugen Berlo a studiat arhitectura și matematica și a lucrat ca arhitect designer la New York. În colaborare cu Editura Frontiera, a ilustrat prin linogravură cărțile „Străbunicul meu, Emil Racoviță” de Andreia Petcu și „Spre Polul Sud” de Emil Racoviță. Inspirată de fabuloasa expediție arctică a lui Racoviță, expoziția Eugen Berlo propune o călătorie real-imaginară către ținutul înghețat de la Polul Sud. În cadrul expoziției sunt prezentate lucrări artistice, linogravuri originale, obiecte și imagini de arhivă care ilustrează atât călătoria reală a lui Emil Racoviță, cât și călătoria imaginară a Marei, personajul cărții „Străbunicul meu, Emil Racoviță”.

“Se accentuează mult educația teoretică a copiilor, dar cred că o parte esențială din educația lor este și cea artistică. E un tip de educație care apelează la zone ale minții mai puțin structurate, care trezește sensibilitate, formează “ochiul” și gustul, stabilește repere fundamentale pentru viața de adult. Urmând această idee, Editura Frontiera pune pe primul loc preocuparea de a aduce pe lume cărți frumoase pentru copii înțelepți. Colaborarea noastră cu artistul Eugen Berlo s-a concretizat în două cărți minunate și acum, iată, într-o expoziție artistică a unei călătorii real-imaginare către Sud, găzduită de Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi din București.” (Bogdan Tăut – Director Dezvoltare al  Editurii Frontiera)

 

Mai multe informații despre expoziție găsiți aici. Pentru achiziția de lucrări originale ale artistului, puteți scrie la art@editurafrontiera.ro.

 

Despre Editura Frontiera

Editura Frontiera publică autori importanți pentru copii din literatura universală și, în același timp, oferă spațiu editorial creativ autorilor și ilustratorilor români. Mai multe detalii și noutăți editoriale găsiți pe www.editurafrontiera.ro și conturile de Facebook și Instagram ale editurii.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *