Laurențiu Cazan, un iubitor al naturii, crede că agroturismul poate scoate județul de pe harta sărăciei

1420 0

Deputatul liberal Laurențiu Cazan e de părere că județul Vâlcea este unul binecuvântat de Dumnezeu cu un uriaș potential turistic, cadrul natural fiind unul mai mult decât generos. Avem zone de câmpie, cu viticultură și lunci; avem dealuri cu păduri frumoase; avem râuri, cascade și lacuri naturale și artificiale, localități pitorești aflate sub munte; avem munți pentru care ne invidiază multe județe învecinate. Bucureștenii și-au făcut un obicei constant din a veni în weekend la relaxare în Munții Lotrului și Latoriței, pârtiile de la noi fiind printre cele mai bine cotate din țară. Dar, un filon exceptional, ce ar trebui exploatat, este cel agroturistic, vâlcenii ar putea să aibă foarte mult de câștigat din propria gospodărie, pe care și-ar putea pune-o în valoare oferind cazare și masă celor ce caută liniște, relaxare și o masă gustoasă.
“Pentru dezvoltarea judeţului Vâlcea, părerea mea e că, cea mai sustenabilă măsură este dezvoltarea turismului. Aceasta se poate face, bineînţeles, prin investiţii majore în staţiunile balneo-climaterice, dar, într-o măsură foarte importantă, şi prin dezvoltarea zonelor agroturistice, pe principiul slow-food, care, în momentul actual, este un trend“ spune acesta.

Slow-food înseamnă să-i atragi pe oameni în localităţile cu un asemenea potenţial turistic, la alţi oameni, care să le asigure cazarea, dar şi o masă tihnită, cu produse tradiţionale, obţinute chiar din gospodăriile acelor oameni. “Slow Food este opusul la tot ce înseamnă fast food, fast life, viața pe fugă. Se pleacă de la premiza că ceea ce mâncăm influențează lumea din jurul nostru – de la biodiversitate, până la peisaj, ba chiar și tradiții culturale. Principiul de bază este că avem dreptul de a ne bucura de mâncare și alimente de calitate, preparate acasă, făcute cu respect față de mediu. Să fie bune, curate, tradiționale, să aibă gust, să fie cultivate cu respect față de mediu și față de sănătatea turiștilor. Iar producătorii să fie răsplătiți la valoarea corectă a muncii lor. Ai o anume varietate de fructe de sezon, te bucuri aici, de ele. Pe lângă faptul că favorizează micii fermieri și agricultura responsabilă, Slow Food schimbă complet relația pe care o avem cu mâncarea și cu felul în care luăm masa. Prepararea durează mai mult, astfel, ai timpul necesar pentru a te deconecta, pentru ca apoi să iei masa în liniște și calm, împreună cu familia sau prietenii, relaxați și fără stres. Iar Vâlcea, cred eu că oferă multe astfel de oportunităţi“ a mai adăugat el.

Kandy Reisenauer

Articole asemănătoare

La Mulți Ani, dragi colegi!

Postat de - 5 octombrie, 2023 0
FacebookTwitter Când în 1994 #UNESCO și Organizația Internațională a Muncii stabileau standardele după care trebuie să se desfășoare activitatea profesorilor…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *