Noile restricții adoptate de Guvern pentru limitarea pandemiei

1618 0

Guvernul a aprobat noile restricții pentru limitarea răspândirii infecțiilor cu coronavirus. Acestea au fost propuse de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, în funcție de rata de incidență, după o ședință care a avut loc astăzi.

Modul de calcul al ratei de incidență COVID-19 a fost schimbat.

„Ne uităm la 14 zile începând cu a treia zi în urmă și asta, pentru a avea toate datele despre testele deja pozitivate, respectiv alocate. Diferența nu este fenomenală, diferența este una care întârzie adoptarea la un moment dat a unor măsuri, poate să facă lucrul acesta dacă trendul este crescător, dar nu în mod fundamental. Dacă ne uităm la săptămâna aceasta, diferența este undeva de două zile”, a explicat ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.

Totodată, Guvernul a luat mai multe decizii pentru a permite circulația în noaptea de Înviere.

Lista restricțiilor adoptate de Guvern

Se propune modificarea și completarea măsurilor adoptate pentru prevenirea răspândirii și controlul infecțiilor generate de virusul SARS-CoV-2, valabile pe perioada stării de alertă, după cum urmează:

  1. Reducerea intervalului orar, în care este permisă circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei fără restricții, în localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 4 la 1.000 de locuitori și mai mică de 7,5 la 1.000 de locuitori, până la ora 2000, pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile scade sub 3,5 la 1.000 de locuitori.
  2. Reducerea intervalului orar, în care este permisă circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei fără restricții, în localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 7,5 la 1.000 de locuitori, până la ora 2000 pe întreaga durată a săptămânii. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile scade sub 7 la 1.000 de locuitori și intră în vigoare măsura prevăzută la lit. a).
  3. Limitarea intervalului de timp în care este permisă desfășurarea activității operatorilor economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, în localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 4 la 1.000 de locuitori și mai mică de 7,5 la 1.000 de locuitori, până la ora 1800 pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență scade sub 3,5 la 1.000 de locuitori.
  4. Limitarea intervalului de timp în care este permisă desfășurarea activității operatorilor economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, în localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 7,5 la 1.000 de locuitori, până la ora 1800 pe întreaga durată a săptămânii. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență scade sub 7 la 1.000 de locuitori și intră în vigoare măsura prevăzută la lit. c).
  5. Suspendarea activității operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport/fitness, în localitățile în care incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 4 la 1.000 de locuitori. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență scade sub 3,5 la 1.000 de locuitori.
  6. În perioadele 03.04-04.04.2021 și 01.05–02.05.2021 se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 2000-0200 pentru deplasarea și participarea la slujbele religioase.
  7. În datele de 27.03.2021 și 28.03.2021 se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 1800-2200 pentru deplasarea și participarea la serviciile religioase oficiate pentru sărbătoarea Pesah.
  • Prin excepție de prevederile art. 1, lit. c) și d), în intervalul orar 1800-0500, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.
  • Se abilitează ministerele de resort să modifice ordinele comune care reglementează condițiile de desfășurare a activității operatorilor economici pentru limitarea răspândirii COVID-19, în sensul stabilirii concrete a numărului maxim de persoane cărora le este permis simultan accesul în interiorul incintelor acestora raportat la suprafața obiectivelor.
  • (1) Prin ”incidența cumulată în ultimele 14 zile” se înțelege incidența cumulată a cazurilor calculată pe un interval de 14 zile, cuprins între a 17-a zi și a 3-a zi, anterioare datei în care aceasta se realizează, prin raportare la numărul de persoane din fiecare localitate, actualizat săptămânal de Direcția pentru Evidența Populației și Administrarea Bazelor de Date.

Zilnic, pe baza rezultatelor testelor persoanelor nou confirmate, gestionate în aplicația „corona-forms”, Serviciul de Telecomunicații Speciale va prezenta automat, la ora 10:00, pe platforma „alerte.ms.ro” rezultatul calculului ratei de incidență.

Mihaela Iliescu

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *