Act aproape terorist la Metrou. Premierul Cîțu reacționează prompt

632 0

Incredibil, jumătate de milion de bucureșteni care merg la job, la școală ori au nevoie de transport rapid în comun, au fost lăsați vineri dimineață să se descurce pe cont propriu, pentru că niște sindicaliști cu salarii de mii de euro au catadicsit să încuie stațiile de metrou cu lacăte, ca și cum ar fi moșia lor personală!  Chipurile, protest spontan.  Au blocat liniile de tren și au cântat „Trăiască Sindicatul, Trăiască unitatea”. Imediat, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a sărit în apărarea sindicaliștilor, pe care i-a încurajat.

Numai că, România nu e sat fără câini. Premierul Florin Cîţu i-a transmis public, vineri, ministrului de Interne, Lucian Bode, să ia atitudine fermă în cazul protestului sindicaliştilor USLM care au blocat metroul din Capitală.

„Un fost deputat PSD, care vede că îi dispar sinecurile, face un protest ilegal. Despre asta este acţiunea ilegală care a blocat metroul în această dimineaţă. Din punctul meu de vedere, nimeni nu este mai presus de lege, asta i-am transmis domnului ministru şi trebuie să ia măsuri. Bucureştenii nu trebuie să sufere pentru că un fost deputat pesedist (Ion Rădoi – n.r.) îşi pierde sinecuri. Am transmis acelaşi mesaj domnului ministru Bode”, a subliniat Florin Cîţu.

Protestul sindicaliştilor conduşi de Rădoi are loc la doar o zi după ce conducerea Metrorex a dat ultimatum data de 2 aprilie pentru eliberarea tutor spaţiilor comerciale de la metrou, care erau deţinute de firma sindicatului. În replică, sindicaliştii au ocupat astăzi şinele de metrou şi practic n-au permis circulaţia vagoanelor, ceea ce a dat traficul din oraş peste cap.
În condiții normale, un astfel de act asemănător celor teroriste ar trebui să se soldeze grabnic cu demiteri, concedieri și anchete penale.

C.R.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *