Peste 66% dintre români şi-au îmbunătăţit abilităţile culinare în pandemie

1154 0

Peste 66% dintre români şi-au îmbunătăţit abilităţile culinare în ultimul an, iar o gospodărie petrece, în medie, până la aproape 20 de ore pe săptămână pentru pregătirea preparatelor, ceea ce înseamnă o creştere de 46% comparativ cu anul precedent, arată un studiu realizat de Mastercard.

„Românii şi-au îndreptat atenţia către preparatele îndrăgite de întreaga familie, precum mămăliga, ciorba, salata de boeuf, sarmalele şi cozonacul. Şi, deşi mâncărurile tradiţionale sunt preferate de o parte dintre aceştia, peste două treimi (72%) se simt suficient de încrezători pentru a experimenta mai des în bucătărie. Televiziunea, serviciul de streaming şi reţelele de socializare au fost o sursă de inspiraţie pentru mulţi români în alegerea reţetelor (58%)”, se menţionează în comunicatul Mastercard.

Dincolo de aspectul său practic, gătitul a dezvăluit şi dorinţa de a avea un stil de viaţă mai sănătos (64%), de a deprinde noi abilităţi (57%) şi de a petrece mai mult timp de calitate cu cei dragi. Peste jumătate (67%) dintre români au spus că servitul mesei împreună a reprezentat o oportunitate de reconectare cu cei din locuinţă, 80% declarând că acest ritual se va menţine pe termen lung.

Anul trecut a generat și o creştere a popularităţii „cinelor festive”. 58% dintre români au declarat că au organizat astfel de cine pentru prietenii, familiile sau apropiaţii lor, atunci când astfel de reuniuni erau sigure din punct de vedere al sănătăţii. În acelaşi timp, 22% dintre consumatori au găzduit o cină virtuală, iar 67% declară că cinele festive vor fi un eveniment recurent în calendarul social al acestora, atunci când astfel de întâlniri vor fi permise.

Normele de distanţare fizică au schimbat, de asemenea, comportamentul de achiziţie al românilor. Unul din trei (32%) a cumpărat alimente online pentru prima dată în ultimul an. 31% au declarat că au cheltuit mai mulţi bani pe alimente atunci când au achiziţionat online, din pricina impulsului de a achiziţiona diferite ingrediente. Aproape jumătate dintre aceştia (42%) vor continua să cumpere produse alimentare online, chiar şi după ridicarea restricţiilor.

Şi cheltuielile pentru echipamente de gătit, sisteme de iluminat ambiental, lumânări şi seturi de pahare, au crescut semnificativ, 29% dintre români au investit în articole de veselă şi seturi de pahare, iar 23% au achiziționat seturi de mobilier pentru living.

„Ultimele 12 luni au fost o reală provocare. Cu toate acestea însă, este reconfortant să vedem cum se conturează anumite tendinţe pozitive, precum cea în domeniul culinar. Rolul principal al brandului nostru este conectarea oamenilor cu lucrurile care le aduc bucurie, fie oferindu-le experienţe unice, prin intermediul parteneriatelor noastre, fie punându-le la dispoziţie modalităţi convenabile, sigure şi rapide pentru achiziţionarea articolelor de zi cu zi. Iar pentru noi, acest rol este cu adevărat de nepreţuit”, a declarat Raluca Nicolaescu, Head of Marketing Mastercard România.

Studiul Mastercard enumără şi cele mai populare „mâncăruri de suflet” din România: mămăligă, ciorbă, salata de boeuf, sarmale, cozonac, mici, ciorbă rădăuţeană, papanaşi, ciorbă de burtă, tochitură moldovenească, jumări, balmoş, murături, alivenci şi cighiri.

Mihaela Iliescu

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *