Victor Ion Popa

119 0

Scriitor şi dramaturg, regizor de teatru şi publicist, Victor Ion Popa s-a născut la Bârlad, la 29 iulie 1895, potrivit Dicţionarului Scriitorilor Români (Editura Albatros, Bucureşti, 2002).

Fiul cel mai mare al învăţătorului Ioan Gh. Popa şi al Aspasiei (născută Pavelescu), Victor Ion Popa a urmat şcoala primară în satul Căimăţui, apoi liceul la Iaşi. Din 1914 este student al Facultăţii de Drept a Universităţii din Iaşi, urmând în paralel şi Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică şi, pentru scurtă vreme, Şcoala de Belle Arte, notează „Dicţionarul general al literaturii române al Academiei Române” (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2006).

A debutat la 1 decembrie 1912 cu poezia „Linişte” în „Revista noastră” a Liceului „Unirea” din Focşani, semnând cu pseudonimul Gheorghe A. Hamza. Tot în 1914, i-au apărut primele desene în revista ieşeană „Versuri şi proză”. În 1916, a urmat Şcoala de Ofiţeri din Botoşani, obţinând gradul de sublocotenent în Regimentul 12 Infanterie. A participat la bătăliile de la Mărăşti şi Oituz, fiind rănit, mai scrie sursa citată.

În 1920 a venit în Bucureşti, unde a fost desenator şi redactor la „Revista copiilor şi a tinerimii”, iar în 1921 a semnat cronica artistică în cotidianul „Ora”. Colaborator la „Gândirea” (al cărei cofondator este), „Hiena”, „Ora”, „Revista vremii”, „Sburătorul”, fiind în paralel cronicar artistic, desenator şi regizor.

Prima sa piesă de teatru, „Ciuta” (pentru care a primit Premiul Asociaţiei Criticilor Dramatici) s-a jucat la Teatrul Naţional din Bucureşti în 1922, apoi la Teatrul Naţional din Iaşi.

A avut o bogată activitate în domeniul teatral: secretar al comitetului de conducere al Societăţii Autorilor Dramatici Români (1923), director de scenă la Teatrul Popular (1926), director de scenă la Teatrul Naţional din Craiova (1926), director al Teatrului Naţional din Cernăuţi (1927-1929), regizor la Teatrul Ventura (1930), director al Teatrului „Muncă şi Voie Bună” (1938-1944), profesor la catedra de dramă, comedia şi regie scenică a Conservatorului din Bucureşti, director al Oficiului Naţional Cinematografic (1943).

Au urmat piesa „Muşcata din fereastră” (1930), romanul „Floare de oţel” (1930), romanul „Velerim şi Veler Doamne” (1933) – Premiul Societăţii Scriitorilor Români, romanul „Sfârlează şi fofează” (1936), piesa „Take, Ianke şi Cadâr” (1938).

A luat parte, împreună cu Dimitrie Gusti, la organizarea Muzeului Satului din Bucureşti (1936).

A colaborat cu articole, cronici şi comentarii teatrale, cu versuri şi fragmente din scrierile dramatice sau cu desene şi caricaturi la numeroase ziare şi reviste între care: „Acţiunea”, „Curentul”, „Boabe de grâu”, „Gazeta”, „Lumea”, „Neamul românesc”, „Politica vremii”, „Reporter”, „Spectatorul” etc.

Dramaturgul s-a remarcat şi prin câteva schiţe şi nuvele preponderent umoristice, grupate în volumele „Povestiri cu prunci şi cu moşnegi” (1936), „Ghiceşte-mi în cafea” (1938) şi „Bătaia” (1942).

Dintre apariţiile postume amintim: „Cântecele mele” (1946); „Velerim şi Veler Doamne. Floare de oţel” (1958); „Scrieri despre teatru” – ediţie îngrijită de Vicu Mândra şi Sorin Popa (1969); „Ghiceşte-mi în cafea” – ediţie îngrijită de Cornel Simionescu (1972); „Un om îndurerat” – ediţie îngrijită de Sorin Popa (1973); „Muşcata din fereastră” – ediţie îngrijită de Valeriu Râpeanu (1984); „Velerim şi Veler Doamne. Floare de oţel” – ediţie îngrijită de Ion Neaţă (1985).

Fără să angajeze o problematică pe măsura talentului şi disponibilităţilor sale, Victor Ion Popa excelează cu precădere în latura explozivă a conflictului, creând personaje mai degrabă pitoreşti decât tragice, nu lipsite însă de autenticitate, căci scriitorul are, indiscutabil, vocaţia desenului realist, menţionează „Dicţionarul Scriitorilor Români”.

A murit la 30 martie 1945, la Bucureşti, potrivit Dicţionarului Scriitorilor Români.

 

(Sursa: AGERPRES)

 

Corina Enache

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *