Cald, rece, cald – vremea încă ne ține pe jar

698 0

După câteva zile de vreme caldă, temperaturile scad și vor fi înregistrate maxime cuprinse între 0 – 8 grade, mai scăzute la munte, anunță meteorologii.  Din 16 aprilie se încălzește din nou.

În zona noastră, vremea se va încălzi ușor în primele două zile ale intervalului, când media maximelor termice se va situa în jurul a 18 grade, apoi se va răci. Astfel, în perioada 14 – 16 aprilie, temperaturile diurne se vor situa în medie la 10 – 12 grade, valori mult sub cele normale. Începând cu data de 17 aprilie, tendința temperaturilor va fi de creștere ușoară și treptată, media maximelor urmând să atingă valori de 16 – 17 grade spre finalul săptămânii. Minimele termice nu vor avea variații semnificative și se vor situa în medie între 2 și 6 grade.

Va ploua, în general moderat cantitativ în intervalul 13-14 aprilie și doar pe arii mai restrânse și slab în restul intervalului.

 

Încă vă puteți bucura de zăpadă la munte

 

În primele două zile se vor înregistra temperaturi maxime medii de 9 – 10 grade, apoi vremea se va răci accentuat. Astfel, în perioada 14 – 16 aprilie, temperaturile diurne se vor situa în medie între 0 și 2 grade, valori cu mult sub cele normale. Începând cu data de 17 aprilie, tendința temperaturilor va fi de creștere ușoară și treptată, media maximelor urmând să atingă valori în jurul a 6 grade la finalul celei de-a doua săptămâni. Minimele termice nu vor avea variații semnificativ și vor fi preponderent negative, cuprinse în medie între -4 și 0 grade.

Temporar vor fi precipitații slabe în cea mai mare parte a intervalului, mai ales sub formă de ploaie, exceptând intervalul 13 – 16 aprilie, când vor fi în general moderate cantitativ și predominant sub formă de ninsoare.

C.R

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *