CONTEMPORANII MEI (6)
Întâmplarea (dar o întâmplare providenţială !) face ca „personajul” pe care îl evoc în acest „episod” să fie protagonistul evenimentului cultural care s-a desfăşurat recent: sărbătorirea împlinirii a 40 de ani de existenţă a unei instituţii care poartă, prin lege, un titlu cam lung, într-adevăr, dar care trebuie, totuşi, memorat şi rostit integral, obligatoriu în contexte oficiale, dacă nu din respect pentru instituţia ca atare, de rang judeţean, măcar din conformarea la lege: Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale. Profesorul Theodor Ionescu – despre el este vorba – a fost (şi rămâne pentru istoria culturală) primul director al Casei Creaţiei Populare, aşa cum se numea – mai scurt !, e drept –, la începuturi, instituţia sărbătorită.
Era în primăvara anului 1968. Judeţ „bătrân”, vechi de mai bine de şase veacuri, scaun episcopal de peste cinci veacuri, dar reînnoit, reîntinerit. O instituţie nouă, inedită în peisajul cultural al Râmnicului, centrul unui ţinut cu câteva veacuri de cultură românească, în care tradiţia populară trăia, într-o dinamică simbioză creatoare, cu tradiţia cărturărească a centrelor tipografice şi creaţia „şcolilor” de artă din mănăstiri. O asemenea instituţie, nouă şi tânără, cu vocaţia construcţiei şi creaţiei culturale, nu putea fi întemeiată decât de un cărturar tânăr şi cu o zestre sufletească şi profesională pe măsură.
Este meritul profesorului Vasile Roman, preşedintele „Culturii”, că a găsit un director potrivit. Profesorul Theodor Ionescu era, într-adevăr, „omul potrivit la locul potrivit”. Îl recomandau, înainte de toate, obârşia, educaţia şi formaţia, şi – peste toate, dar de fapt ca un corolar firesc al acestora, o iubire autentică pentru Râmnic, pentru Vâlcea în general. Ca ne-vâlcean (prin origine, dar iubitor de Râmnic, în felul meu), am toată admiraţia pentru marii îndrăgostiţi de Râmnic ai generaţiei mele, din rândul cărora rostesc doar câteva nume de prieteni: Traian D. Lungu, Doru Moţoc, Costea Marinoiu, Dragoş Serafim, alături de care se cuvine să rostesc numele unui ne-vâlcean, dar care s-a îndrăgostit profund şi pe vecie de Râmnic: Ioan St. Lazăr.
Tatăl „personajului” nostru, vrednicul preot ortodox Gheorghe Ionescu-Cheia, era un intelectual de clasă, un cărturar erudit şi productiv, tradusese, printre altele, lucrări din opera episcopului catolic J. B. Bossuet, prestigios om de cultură al Franţei lui Ludovic al XIV-lea, o operă remarcabilă prin arta elocinţei, prin claritatea şi vigoarea stilului de factură clasicistă. Este clar că educaţia familială a fiului, Rică, a fost marcată adânc şi durabil, de înrâurirea benefică a clasicismului francez şi, bineînţeles, a clasicismului autohton, având ca piatră de temelie morala creştină propovăduită de părintele Ionescu-Cheia, care va fi fost, de bună seamă, şi un excelent padre spiritual.
În primăvara anului 1968, profesorul Theodor Ionescu nu împlinise încă 30 de ani. Peste zestrea celor „şapte ani de-acasă”, se acumulase învăţătura la „Take Ionescu” (şcoală pe care o va şi conduce ulterior) şi la „Alex. Lahovari” – pregătire împlinită prin temeinica formaţie de filolog şi istoric la Universitatea clujeană. Revenit în oraşul natal, debutantul dascăl a devenit curând unul dintre liderii tinerei generaţii de animatori culturali din Râmnicul anilor ’60. În paralel cu activitatea didactică şi de cercetare ştiinţifică, tânărul profesor acumulase o semnificativă experienţă ca animator cultural şi, mai ales, ca artist amator. Pe „cartea sa de vizită” figurau deja câteva performanţe în cadrul Teatrului popular şi al Operetei. Prestaţia lui scenică era învăluită în aura marelui om de teatru al Râmnicului, dr. Constantin Georgescu.
Acesta era profesorul Theodor Ionescu – tânărul director al celei mai tinere instituţii judeţene de cultură. Ştiinţa istoricului, conştiinţa patriotului, fervoarea animatorului cultural şi dragostea de Râmnic – acestea au fost virtuţile „puse în joc” de Theodor Ionescu pentru a ctitori o nouă lume culturală. Fiind cel dintâi (cronologic) şi unicul (prin „schema de încadrare”) colaborator al tânărului manager, am fost, timp de câteva luni, martor şi părtaş la această operă de întemeiere. Theodor Ionescu era un director atipic: dezavua birocraţia, cultiva dialogul şi era tolerant în materie de disciplină. Marele său merit, în scurtul mandat de director, a fost integrarea a ceea ce era mai mult o „idee”, un proiect, un nucleu de instituţie (nu avea nici sediu, nici patrimoniu, nici buget) în lumea culturală a Râmnicului. „Arta” dialogului, strategia capacitării colaboratorilor din varii generaţii şi tactul diplomatic al primelor cooperări cu alte instituţii – au constituit, pentru mai tânărul său colaborator, o primă lecţie managerială.
Printre primele iniţiative culturale pe care le-a pus „în operă” directorul Ionescu, una rămâne fundamentală pentru ceea ce s-a construit ulterior: consfătuirea folcloriştilor şi creatorilor populari din Vâlcea, un veritabil eveniment cultural, cu pregnante dimensiuni ştiinţifice şi metodologice. Era pentru prima dată când Râmnicul aduna tot ceea ce avea Vâlcea mai valoros în materie de cultură populară: meşteri şi rapsozi, folclorişti şi etnografi, conservatori şi performeri, animatori şi manageri culturali. În acea primăvară a „renaşterii localismului creator”, se părea că aproape toată suflarea culturală a Vâlcii aparţinea, într-un fel sau altul, culturii populare. Era o prefigurare a ceea ce a urmat şi care este, de-acum, un fapt de istorie culturală: tot ceea ce s-a realizat în Vâlcea culturală în ultimele decenii s-a construit organic pe temelia culturii tradiţionale, pe care numai cei ignoranţi sau de rea credinţă o reduc, simplist şi tendenţios, la „folclor”.
Dezvoltarea creatoare a tradiţiei populare şi promovarea valorilor ei în cultura contemporană a fost şi a rămas programul strategic al Casei Creaţiei Populare. Acum, la 40 de ani de la înfiinţarea ei, se cuvine să recunoaştem, să preţuim şi să elogiem opera de întemeietor a profesorului Theodor Ionescu, „contemporanul” meu.
Gheorghe DEACONU
„Curierul de Râmnic”, an. II, nr. 451, 12 mai 2008
