Ministerul Sănătății îi cere lui Vlad Voiculescu „să înceteze diseminarea informațiilor false în spațiul public”

707 0

Vlad Voiculescu a fost de două ori ministru al Sănătății. Ocazie, cu care a demonstrate ce era de demonstrat. Cei de la Ministerul Sănătății susțin că Vlad Voiculescu arată că nu cunoaște legea și nici măcar atribuțiile pe care le avea ca ministru.

La nivelul instituției, în acest moment nu există un grup de lucru legal constituit privind verificarea raportărilor zilnice referitoare la evoluția pandemiei COVID-19. În acest context, MS îi cere fostului ministrul Vlad Voiculescu, printr-un comunicat de presă, „să înceteze diseminarea informațiilor false în spațiul public și emiterea unor ipoteze lipsite de fundament”.

Instituția precizează că premierul Florin Cîțu a dispus verificarea tuturor actelor care au fost emise de fostul ministrul al Sănătății, precum și de secretarii de stat in ultimele patru luni. Și nu e prea bine pentru Voiculescu.

Ministerul arată că în 17 aprilie 2021, premierul Florin Cîțu, în calitate de ministru interimar al sănătății, a cerut secretarilor de stat și secretarului general al ministerului documentul de constituire al acestui grup de lucru și un raport al activității desfășurate. „Atât secretarii de stat cât și secretarul general au comunicat în scris că nu dețin vreun document de constituire al acestui grup de lucru, transmite MS.

Singurele elemente concrete menționate în aceste răspunsuri scrise cu privire la eventualitatea existenței acestui grup de lucru sunt reprezentate de o intenție de constituire și o mențiune despre organizarea unui astfel de grup.Și nici nu a fost organizată vreo întâlnire. În concluzie, cei de la Minister susțin că  Vlad Voiculescu a arătat că nu cunoaște legea și atribuțiile pe care le avea ca ministru și, de asemenea, că nu cunoaște legislația, atribuțiile ce revin funcției de ministru și procedurile administrative.

 

Vicepremierul Dan Barna a declarat ulterior că, în cursul zilei de joi, a fost informat de echipa de la Ministerul Sănătăţii că verifică posibile inadvertenţe în modul de raportare a persoanelor decedate de COVID-19 în cele două baze de date folosite de autorităţi şi a transmis o notă la Cabinetul premierului.

C.R

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *