Vaccinarea cu a treia doză ar putea începe în luna octombrie, în România

Noi centre de vaccinare în județul Vâlcea

1173 0
Instituţia Prefectului – Judeţul Vâlcea informează că, începând din 20 aprilie 2021, vor fi operaționalizate încă patru centre de vaccinare comunitare din județ, ultimele dintre cele stabilite la începutul campaniei de vaccinare împotriva  COVID 19, din județul Vâlcea.

Aceste patru noi centre de vaccinare sunt:

1. Centrul de vaccinare Lădești, situat în incinta sălii de sport a Liceului Teoretic „Virgil Ierunca” (str. Principală nr. 48, sat Lădești);
2. Centrul de vaccinare Mihăești, situat în incinta Căminului cultural Buleta (str. Buleta nr. 98);
3. Centrul de vaccinare Orlești, situat în incinta Căminului cultural din satul Orlești;
4. Centrul de vaccinare Sutești, situat în incinta sălii de sport din satul Mazili.
În aceste patru centre se va administra vaccinul Pfizer BioNTech.
Începând din 19 aprilie 2021, centrul de vaccinare din cadrul Liceului „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea și cel din cadrul Liceului „George Țărnea” din Băbeni au fost transformate din centre de vaccinare cu vaccin Astra Zeneca în centre de vaccinare cu vaccin Moderna.
 În prezent, în județ sunt operaționale 16 centre comunitare de vaccinare: șase centre în municipiul Râmnicu Vâlcea (sala de sport a Liceului Tehnologic Forestier, sala de sport a Școlii Gimnaziale Anton Pann (două centre), sala de sport a Școlii Gimnaziale nr. 10, sala de sport a Școlii Gimnaziale nr. 5 – centru de vaccinare cu vaccin AstraZeneca și sala de sport a Liceului „Antim Ivireanul” – centru de vaccinare cu vaccin Moderna), un centru în municipiul Drăgășani (sala de sport a Liceului Tehnologic Brătianu), un centru în orașul Băbeni (sala de sport a Liceului „George Țărnea” – centru de vaccinare cu vaccin Moderna), un centru în orașul Bălcești (sala de sport situată pe strada 1 Decembrie nr. 39), un centru în orașul Brezoi (în cadrul Spitalului Orășenesc Brezoi), un centru în orașul Horezu (sala de sport a Liceului „Constantin Brâncoveanu”), un centru în orașul Berbești (în cadrul Liceului „Preda Buzescu”), două centre în orașul Călimănești (în cadrul campusului școlar/Liceul Tehnologic Călimănești – un centru de vaccinare cu vaccin AstraZeneca și un centru de vaccinare cu vaccin Pfizer BioNTech) și două centre în comuna Budești, satul Ruda (în cadrul Căminului cultural – un centru de vaccinare cu vaccin AstraZeneca și un centru de vaccinare cu vaccin Pfizer BioNTech).
Curierul de Râmnic

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *