Senatoarea noastră, speranța tuturor femeilor năpăstuite și abuzate din România

462 0

Munca de parlamentar luată în serios și, o atitudine sănătoasă, puternică, poate face dintr-un politician, o unealtă a binelui. Din păcate, rar se întâmplă așa.
Din fericire, se poate și așa. Dovada vie este senatoarea vâlceană liberală Claudia Mihaela Banu, care și-a făcut din binele semenilor, un țel. Deosebit de impresionată de aspecte dureroase din viața femeilor, ce țin de abuzuri de tot felul, aceasta a reușit să facă un apel la colegii parlamentari, pentru  a analiza și a dezbate în concordonață cu gravitatea fenomenului modificările pe care le-a și propus în domeniu.
Trebuie amintit și că, după ce a ridicat problema violenței domestice în Parlament, Senatul a votat pentru modificarea legislative propusă de liberală, privind imprescriptibilitatea faptelor de trafic de persoane, trafic de minori, agresiune sexuală, sclavie şi proxenetism. Indiferent cât timp trece de la comiterea faptei, vinovatul va putea fi tras oricând la răspundere. Indiferent de momentul depunerii plângerii, persoanele care se fac vinovate de comiterea unor astfel de fapte nu vor mai putea să scape nepedepsite.

Statisticile arată că la fiecare 30 de secunde, o româncă este victima violenței domestice. Una din patru românce este agresată fizic, sexual sau emoțional.

Cu una din ele s-a întâlnit chiar recent și ne-a împărtășit trista experiență. Este povestea mutor românce neglijate de sistem, de către o societate care, în numele toleranței excesive și a unor tradiții ciudate, permite abuzuri asupra copiilor, fără a cere socoteală celor ce săvârșesc astfel de fapte.

Ieri, am întâlnit-o pe Alina, o tânără de 23 de ani, victimă a violenței domestice. Ea mi-a povestit momentele grele prin care a trecut și cum a fost nevoită să se izoleze la părinți, în comuna Crețeni, împreună cu cei doi copii, Miruna de 5 ani și Alexandru de 8 ani.

Spaima, groaza și incertitudinea li se puteau citi în ochi când, mama povestea. Cuvintele de amenințare ale tatălui la adresa mamei, spuse în prezența lor, îi urmăresc în fiecare clipă, chiar și aflați la zeci de kilometri distanță de el.

Alina a reușit să obțină un ordin de protecție și să asigure, pentru moment, liniștea ei și a copiilor săi.

La finalul discuției, ea m-a rugat să transmit tuturor femeilor aflate în situația ei sau care ar putea să ajungă într-o astfel de situație: „Să nu tolereze nici cel mai mic abuz asupra persoanei lor sau asupra copiillor.”

Violența se naște dintr-o acceptare, „de dragul celor mici” și a familiei, acceptare a umilințelor, care, la început care par suportabile și care apoi se transformă în calvar.

De aceea, declarația politică pe care am susținut-o în Senatul României, a fost în favoarea fiicelor, a surorilor, a mamelor, a tuturor femeilor, victime ale violenței domestice. Sunt mii de Aline în țară, în această situație, iar pentru ele, legea va trebui modificată în așa fel încât sa fie protejate și să se simtă în siguranță.

Ca senator de România, nu voi înceta să lupt pentru protecția femeilor și a copiilor aflați în dificultate, pentru că astfel de cazuri îmi sunt semnalate zilnic, din toate județele României.

C.R

Articole asemănătoare

Informare Cancelarie Prefect

Postat de - 20 octombrie, 2020 0
FacebookTwitterMINISTERUL AFACERILOR   INTERNE INSTITUȚIA  PREFECTULUI – JUDEȚUL VÂLCEA CANCELARIE PREFECT  INFORMARE DE PRESĂ  Instituția Prefectului – Județul Vâlcea informează că,…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *