Examenul pentru directorii de școli va avea loc la finele lunii iulie

1044 0

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că examenul scris pentru ocuparea funcţiilor de conducere în şcoli va avea loc, cel mai probabil, pe 27 iulie, potrivit Agerpres.

„În data de 27 iulie intenţionăm să organizăm acest examen scris”, a spus Cîmpeanu, înaintea şedinţei conducerii PNL.

El a precizat că se vor evalua de la abilităţi cognitive până la abilităţi manageriale.

„Ne gândim, de asemenea, ca această poziţie de director educaţional plus director adjunct să fie dublată de un director administrativ, care să poată să pună în aplicare acele proiecte pe care le vom finanţa prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, care în momentul de faţă se află în negocieri cu Comisia Europeană. Ministerul Educaţiei este printre puţinele ministere care au răspuns în două rânduri la solicitările de clarificare venite din partea Comisiei Europene, spre deosebire de alte domenii care sunt în prima etapă. Am identificat soluţii pentru a susţine cererile noastre care totalizează 4,4 miliarde de euro pentru susţinerea proiectului ‘România Educată’, este vorba de investiţii în infrastructură, dotări, digitalizare, reducerea abandonului şcolar, partea de învăţământ profesional, mai ales învăţământ dual, şi partea de educaţie timpurie – creşe”, a adăugat ministrul.

Sorin Cîmpeanu a amintit că pe 5 august vor expira toate mandatele conducerii şcolilor din România.

„Este nevoie să organizăm măcar această primă etapă, urmată de interviuri pentru cei care promovează prima etapă. Foarte probabil nota minimă va fi 7. Toţi aceia care vor promova această primă etapă se vor putea înscrie în septembrie şi octombrie la concursurile care se vor susţine în fiecare şcoală”, a explicat ministrul Educaţiei.

C.R

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *