Asociaţia I.M.P.A.S. dăruieşte alimente şi îmbrăcăminte bătrânilor şi familiilor sărace din judeţ

720 0

Asociaţia I.M.P.A.S., constituită din oameni cu suflet, care s-au confruntat şi, poate, încă se confruntă cu dificultăţi de ordin material sau de natură umană, fiind constituită şi din foşti instituţionalizaţi  în casele de copii,  tocmai  a finalizat cu succes încă o acţiune caritabilă, menită a-i ajuta şi a aduce puţină bucurie, acum, în preajma Marii Sărbători a Învierii Domnului, celor aflaţi în necazuri, cărora, soarta nu le-a prea surâs până acum, sau poate chiar deloc.

“Cu ajutorul Prea Bunului și Milostivului Dumnezeu, cu asociaţia noastră, I.M.P.A.S.  – Implicare, Motivație, Pasiune, Ajutor și Solidaritate-  am reuşit să ajungem cu daruri, alimente şi articole vestimentare de strictă necesitate, la semenii nostri aflaţi  în suferință  din azilele de bătrâni de la Bistrița, Costești și Băbeni. Acolo i-am găsit pe acei oameni triști şi deznădăjduiti, însă, prezența noastră, faptul că noi provenim din sistemul de protecție a copilului, că ei ne cunosc şi că le-am dus acele daruri,  i-a  bucurat foarte tare. Astfel, pur și simplu, am realizat cât contează prezența noastră în centrele neuropsihice, cât și în mijlocul familiilor cu copii și bătrâni aflați în situații de risc. Mulțumim frumos din suflet voluntarilor, elevi ai Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”, pentru logistică și pentru ajutorul oferit pentru a putea distribui darurile. Mulțumiri special, de asemenea, tuturor sponsorilor și unor oameni cu suflet, precum Laurenţiu Mircioagă Dacian, Sarsan Mădălin, Surdu Florian, Vătafu Florin, Alexandru Mărăcine, Florin Ionescu, Constantin Neacşiu, prin Bogdan Neacşiu, cât și companiilor Plastiflex , BOROMIR, Magic-Tic,-Tac Annabella, Diana Comunicare, Coriluc, prin Lucian Niță – Paradis. Mulțumim din toată inima acestor  oameni minunați pentru asigurarea combustibilului necesar deplasărilor și, pentru  logistică, Companiei Events by Tomy, prin Cristian Nicolae Toma, dar şi lui Gabi Băjan și doamnei Tudora, de la Prelchim. Sărbători pascale binecuvântate de Dumnezeu Împărat vă dorim tuturor. Doamne-ajută!

Acțiunile umanitare continuă în Săptămâna Mare a patimilor Domnului Nostru Iisus Hristos!!! Așa să ne ajute Dumnezeu!!!”

Comunicatul celor de la  I.M.P.A.S . este semnat de președinte Ana Măndescu, Compartiment comunicare și relații publice.

K.R.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *