Octavian Paler

38 0

Despre Octavian Paler


Octavian Paler (1926-2007) scriitor și publicist român. „Mă tem că sunt un om al monologului. Mă tem că m-am născut baricadat în mine însumi şi că n-am reuşit, de-a lungul existenţei, să ies din această închisoare intimă, în afară, să comunic cu lumea“, spunea Octavian Paler, în emisiunea „Profesioniştii“, realizată de Eugenia Vodă pe TVR 1. Cărţile şi ieşirile lui publice poate că l-au contrazis. Octavian Paler a ştiut să lase întotdeauna în urmă fraze puternice, ca nişte firimituri pentru cei care au crezut în raţiune.
„Eu sunt un mizantrop. E adevărat, un mizantrop defensiv, nu ofensiv. Îmi lipseşte credinţa în om. Divinitatea mi se pare necesară ca existenţă. Pentru că, dacă Dumnezeu nu există, multe sunt inexplicabile pe lumea asta. Probabil pentru confortul raţiunii noastre e nevoie să credem în Dumnezeu“, mai spunea Octavian Paler. A publicat multe cărţi. Printre acestea se numără „Umbra cuvintelor“, „Viața pe un peron“, „Apărarea lui Galilei“, „Mitologii subiective“, „Autoportret într-o oglindă spartă“, „Polemici cordiale“ şi altele. În cartea „Octavian Paler – Convorbiri cu Daniel Cristea-Enache“ (Editura Polirom), eseistul a răspuns la multe întrebări, conturându-şi un autoportret care a rămas ca un reper de integritate. Iată ce i-a răspuns Octavian Paler criticului literar Daniel Cristea Enache: „Mă întrebaţi dacă mă recunosc în «figura şi comportamentul cavalerului de la Mancha». Primul impuls ar fi să zic «Da». Şi aş avea şi un argument. Ca să ies din tonul plângăreţ al ultimelor mele cărţi, ca să nu mai glosez pe tema bătrâneţii şi a bolilor mele, m-am apucat să lucrez la o carte (e vorba de «Calomnii mitologice») unde mă bazez pe o înclinaţie a mea (cam masochistă, poate) de a mă autodiscredita, la limita dintre «joc» şi acele «adevăruri» care sunt prea grave pentru a fi spuse pe un ton serios: ţin (v-am mai zis, am impresia) «conferinţe» moliilor care-şi fac numerele de balet prin camera mea de câte ori se plictisesc să stea ascunse. Sună a luptă cu morile de vânt, nu? Chiar dacă mie îmi lipseşte un scutier“. „Ce m-a atras, la Don Quijote, la prima lectură? Întrucât ţin să respect pariul sincerităţii, nu vă voi spune nimic despre eventualele «emoţii estetice». Ceea ce ştiu cu certitudine este altceva. Treceam atunci printr-o criză: încercam să-mi înving complexele, timiditatea şi inhibiţiile de introvertit, făcând pe grozavul. Căutam să ascund noaptea din mine (bănuiesc că toţi introvertiţii au o noapte interioară, prin care bâjbaie şi pe care o ascund de alţii, deoarece nici ei nu ştiu ce ascunde ea) prin bravade puerile. Amintiţi-vă că am spart pahare în dinţi la balurile studenteşti! Şi că eram un virtuoz în «arta» de a azvârli un cuţit, ca indienii, într-o ţintă, aflată la distanţă, înfigându-l în ceva: un copac sau o scândură!“ „Elanurile mele ridicole nu demonstrează, oare, că aveam, totuşi, unele afinităţi cu Don Quijote? Aveam oroare de ridicol în public, dar în intimitate nu ezitam să mă lansez în reverii caraghioase. Întrucât am meditat, vă asigur, cu multă aplicare la ideea de a reface drumul lui Don Quijote! Aproape mă înduioşează gândul că m-am putut lua în serios. Am avut, doar, grijă să nu mă demasc în faţa nimănui.“
Între 1949 și 1961 a fost redactor de programe culturale la Radiodifuziunea Română. În 1964 a fost timp de trei luni corespondent  Agerpres la Roma. După evenimentele din decembrie ’89, fondează împreună cu Ana Blandiana, Gabriel Liiceanu ș.a. Grupul de Dialog Social, care se evidențiază prin pozițiile sale anti-comuniste. Devine director onorific și editorialist al ziarului România liberă, apoi editorialist la Cotidianul și Ziua. Rămâne un jurnalist și comentator apreciat. Participă la talk-show-ri, pe teme de politică, de moralitate etc, la diferite posturi de televiziune. În ultimii ani de viață, devine un critic acerb al clasei politice românești. A realizat un film de televiziune dedicat satului natal, Lisa.

A încetat din viață la vârsta de 80 de ani, în urma unui stop cardio-respirator. A fost înmormântat, cu onoruri militare, în Cimitirul Sfânta Vineri.

 

Citate Octavian Paler


* Înţelepţii hinduşi pretind că există patru anotimpuri în viaţă. Unul pentru a studia şi a descoperi lumea. Al doilea pentru a întemeia un cămin. Al treilea pentru a reflecta. Şi, în sfârşit, al patrulea, în care eliberat de inhibiţii şi de obsesii devii un fel de călător fără bagaje.
* Noi astăzi suntem o ţară de oameni singuri. Atât de singuri, încât până şi nefericiţii nu sunt solidari între ei.
* Ceea ce nu trăim la timp, nu mai trăim niciodată.
* Nu dispreţui lucrurile mici. O lumânare poate face oricând ceea ce nu poate face soarele niciodată: să lumineze în întuneric.
* Cine s-a ridicat împotriva tăcerii a riscat totdeauna să se facă tăcere în jurul lui. Oamenii îţi iartă multe, dar nu-ţi iartă când le arăţi cu degetul laşitatea. Ei vor să pară nobili chiar când nu fac nimic pentru asta sau mai ales când nu fac nimic.
* Am învăţat că durează ani să câştigi încrederea şi că doar în câteva secunde poţi să o pierzi
* Nu există fericire de care să-ți amintești fără tristețe.
* Niciodată n-ai avut suficientă imaginație pentru a-ți închipui lumea fără tine. Chiar dacă n-ai mers cu vanitatea până la paranoia de a crede că lumea se învârte în jurul tău, că e nerăbdătoare să audă ce spui, ţi-a lipsit inteligența sau puterea de a accepta că nu însemni mai mult decât fotografiile îngălbenite pe care cineva, după tine, le va arunca la gunoi.
* O viaţă mediocră poate fi justificată. Mai ales într-o lume mediocră. Dar mediocritatea iluziilor nu are nici o scuză. Nimic nu ne opreşte să visăm fără măsură.
* Esenţiale sunt ţelurile pe care ni le-am propus. Nimeni nu l-a putut opri pe Don Quijote să ia cu asalt morile de vânt. Nici râsetele, nici realismul celorlalţi. Nu cunosc un exemplu mai clar că poţi să fii un ratat fără să fii un mediocru, că o viaţă poate fi împlinită nu numai printr-o reuşită, ci şi printr-un eşec.
* Cred că dragostea ne ridică în proprii noştri ochi. Şi cât de mult ai vrea să fii aşa cum te vede celălalt! Ai dori, şi chiar încerci, să micşorezi distanţa dintre ceea ce ştii că eşti în realitate şi ceea ce intuieşti că vede în tine cel pe care-l iubeşti.
* Cred că aş putea să înşir câteva sute de mirosuri ale ierbii, în funcţie de ceasurile zilei, de ploaie, de soare, de anotimp, de pământ, de umbră, de înălţime, de gradul de umezeală ori de uscăciune. Aş putea deosebi acum, bănuiesc, cu ochii închişi murele oloage de murele crescute în tufe, foşnetul unui fag de foşnetul unui brad. În schimb, multe din cele trăite s-au estompat, lăsând în urmă goluri, ca într-o pădure arsă pe jumătate. Această descoperire mă obligă să admit că memoria mea seamănă acum cu o oglindă spartă, care-mi restituie frânturi de viaţă.
* A muri înseamnă a te muta într-o stea.

(Sursa: TNB  – Conferința intitulată: Cu melancolie, despre barbari.)

 

Corina Enache

Articole asemănătoare

The Show Must Go On

Postat de - 16 aprilie, 2020 0
FacebookTwitterQUEEN   Tinerețea noastră, adolescența și frumoasa perioadă din studenție  au fost, în pofida vremurilor cenușii,  marcate și influențate de…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *