Izvorul Tămăduirii, această mare sărbătoare a creştinătăţii ortodoxe, prăznuită vinery, 7 mai, are o istorie veche de peste 1.500 de ani, avîndu-şi originea în perioada domniei împăratului bizantin – Leon cel Mare, elvavios şi binecredincios. Pe când încă nu era pe tronul Bizanţului, Leon a întâlnit un orb, pe care l-a luat de mînă spre a-l călăuzi. Acest bătrân, însă, era un om luminat de Dumnezeu şi neîncetat predica creştinilor că, în pădurile imperiale, sunt izvoare şi lacuri ce sunt ocrotite de Maica Domnului, apărătoarea sihaştilor din acele locuri. Tradiţia spune că cei doi, afundaţi în discuţiile lor teologice, despre marele praznic al Învierii Domnului, s-au rătăcit în acele sălbatice împrejurimi împădurite. Bătrânul i-a cerut lui Leon apă de băut, dar negăsind, s-a întristat. Atunci, un glas de sus i-a spus: „Nu este nevoie să te osteneşti Leon, căci apa este aproape. Pătrunde, Leone împărate, mai adânc în pădurea acesta! şi luînd cu mîinile apă tulbure potoleşte setea orbului şi apoi udă cu ea ochii cei nevăzători şi se va cunoaşte de îndată cine sunt Eu“. Minunea s-a petrecut în clipa în care tânărul a făcut întocmai cum i s-a revelat de sus, şi a descoperit într-o poiană un izvor miraculos cu „apă dumnezeiască“. După ce şi-au potolit setea, Leon i-a atins cu apă ochii orbului, care şi-a recăpătat lumina. „Maica Domnului, eşti aici! Te-am găsit!“, a strigat bătrânul cu lacrimi în ochi. Copleşit de minune, Leon a căzut în genunchi şi a rostit: „Am văzut lumina cea adevărată, pe Maica Preacurată[…] Aici este Izvorul Tămăduirii[…] fântâna dătătoare de sănătate“. Bătrânul înţelept i-a prezis lui Leon că, nu după multă vreme, va ajunge împărat. Prima grijă a noului împărat a fost să ridice o biserică în cinstea Maicii Domnului, lângă izvorul dătător de tămăduiri, cu apă miraculoasă. Minunile n-au încetat să se petreacă, în acel dumnezeiesc loc. Împăratul Iustinian, al Bizanţului, s-a vindecat şi el de suferinţă, la acel izvor, fapt pentru care a ridicat, în secolul VI, o biserică impunătoare pe locul celei vechi, care va fi refăcută şi înzestrată cu odoare de preţ de către succesorii săi: Vasile Macedoneanul şi fiul acestuia, Leon cel Înţelept.
În Vinerea de după Paşte, la sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, este un frumos obicei la creştini să se sfinţească apa, apoi, cu aceasta se stropesc întâi casele, fântânile, troiţele, precum şi creştinii, în amintirea evenimentului petrecut în urmă cu peste 1500 de ani la Constantinopol, când acel orb a primit, de la Maica Domnului, tămăduire prin intermediul apei sfinţite.
Izvorul Tămăduirii de la Goranu, iubit de localnici, dar uitat de autorități
Pe malul pârâului Stăncioiu, ce trece pe lângă șiroirile sau Piramidele de la Stăncioiu, în Goranu, apele de la ploi și zăpezi au săpat în depozitele de conglomerate, formând niște structuri mai mici sau mai mari, care seamănă surprinzător de mult cu piramidele. Pentru localnici, priveliștea a devenit ceva obișnuit. Rareori, mai ales în zile de sărbătoare când prin pădurea din apropiere se organizau petreceri de Izvorul Tămăduirii, turiștii mai ajungeau și la piramide. Puțin mai departe, există un loc parcă magic, în care se întâlnesc trei ape, numit Izvorul Tămăduirii. Acolo s-a ridicat și o troiță, unde, an de an, mai mulți preoți țineau slujbe religioase cu ocazia Sărbătorii, la care participau zeci de dreptcredincioși. Între timp, roase de viituri, podul și malurile s-au surpat, iar troița s-a deteriorat.
Fenomenul este destul de rar întâlnit în România, iar zona în care s-au format piramidele de la marginea oraşului Râmnicu Vâlcea, pe aproximativ 12 hectare de teren, a fost declarată arie protejată în anul 2000. Rezervaţia geologică ar putea fi transformată într-un brand turistic local, dar, din păcate, interesul autorităţilor locale pentru promovarea acestor obiective este scăzut.
K.R.
