O sală de sport modernă și un dispensar cuprinzător, obiective primordiale la Mihăești

657 0

O comună înfloritoare, prosperă, în care evoluția este rapidă și schimbările sunt foarte vizibile. Mihăești. Asta înseamnă să fii omul potrivit la locul potrivit.
Oamenii localității oricum sunt niște buni gospodari, o spun casele primenite și faptul că toți își păstrează locul din fața curții în bună stare, curat, cu flori, pomi fructiferi și ce se mai pricep ei să facă și să pună.
Edilul șef este cel ce coordonează Primăria,el dă tonul. Iar aici, conduce Constantin Bărzăgeanul reales la ultimele alegeri.

Străzile sunt asfaltate, instituțiile statului sunt, fie reconstruite, fie reabilitate, de-a lungul străzilor au fost plantați arțari superbi. Totul arată așa cum trebuie să arate.
Nici nu e de mirare că foarte mulți râmniceni au lăsat tăăboiul orașului și s-au mutat aici, așa că, de la puțin peste 1000 d e locuitori, Mihăeștiul a ajuns la aproape 8000.

Ca urmare, agenții economici au mirosit că e rost de făcut treabă, așa că au început să investească în localitate, numărul acestora fiind de aproape 200. Edilul șef își dorește o dezvoltare omogenă industrial, posibil, pe toate ramurile economice.

Zona civică este deja clar conturată, pentru parcul industrial este prezvăzută o altă zonă,care să suporte numeroase unități economice,  iar în prezent se lucrează intens Sala Polivalentă și la Dispensarul uman, ce va deservi ca spital.

C.R.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *