Monumentul Eroilor din Brezoi simbolizează România Mare

786 0

Potrivit publicației cu valoare de document “Vâlcea în imagini și documente”, Monumentul Eroilor din orașul vâlcean Brezoi este situat pe o stâncă, în apropierea Primăriei din localitate. El simbolizează România Mare și a fost ridicat în memoria celor 153 de eroi locali (Brezoi, Călinești, Mălaia și Voineasa), care s-au jertfit în primul război mondial, aducându-și prinosul lor de sânge în opera de făurire a României Mari.

 

Comuniștii au dat jos medalioanele cu Regii României și efigia regală

 

Inaugurarea Monumentului Eroilor a avut loc în anul 1926.  Piatra fundamentală a fost aşezată în anul 1922, în prezenţa autorităţilor locale, în frunte cu primarul Ion Bardaşu, prefectul Traian Mihăiescu, Otto Austerlitz – director „CARPATINA”. Au participat, printre alții, elevii şcolii săteşti şi muncitorii de la „CARPATINA”, conduşi de directorul Nicolae Iepureanu directorul Gh. Vasilescu şi locuitorii din satele vecine. În perioada anilor 1930-1933 este adăugată la monument o cruce de marmură, la cererea familiei sublocotenentului Teodor Gh. Crăsnaru, acesta fiind unicul lor fiu, mort în luptele de pe Olt, din 1916, la vârsta de 26 ani. După anul 1948, Monumentul suferă mari schimbări. O parte din marmură s-a vopsit cu roşu, simbolizând comunismul; comuniștii au dat jos medalioanele cu Regele Ferdinand şi Regina Maria, cât şi stema regală, ce erau făurite din bronz.

Acest monument este unic în felul lui. El consemnează principalele momente istorice ale neamului românesc până în anul 1918, respectiv formarea legendară a statelor feudale de sine stătătoare româneşti. Monumentul aminteşte toate regiunile geografice româneşti ale României Mari: Basarabia, Moldova, Dobrogea, Bucovina, Muntenia, Oltenia, Banat, Crişana, Transilvania şi Maramureş. Inscripţiile de pe Monument ne indică, pentru Basarabia, anii 1812- 1918, adică anii între care această parte de ţară a fost ocupată de trupele ruse, şi pentru Bucovina, anii 1775-1918, adică anii in care şi această parte de Tară Românească s-a aflat sub stăpânire Austro-Ungară.

Mulțumim pentru acest material domnului Dragoș Marinoiu, de la Biblioteca Județeană Antim Ivireanul Vâlcea.

K.R.

Articole asemănătoare

Brezoi

Postat de - 20 ianuarie, 2020 0
FacebookTwitterBrezoi este un oraș în județul Vâlcea, Oltenia, România, format din localitatea componentă Brezoi (reședința), și din satele Călinești, Corbu,…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *