Luna Mai este luna promovării economiei sociale

48 0

Comunicat de presă

 

Luna Mai este luna promovării economiei sociale şi este dedicată organizării, la nivel național, a unor evenimente și acţiuni de conștientizare a importanței dezvoltării acestui sector pentru întreaga societate.

Creşterea calitativă şi cantitativă a ocupării prin crearea de locuri de muncă pe termen lung în cadrul întreprinderilor sociale de inserţie şi a întreprinderilor sociale, dezvoltarea de întreprinderi sociale de inserţie care asigură măsuri de acompaniere a persoanelor din grupurile vulnerabile pe termen scurt sau mediu pentru integrare treptată pe piaţa muncii în economia reală, susţinerea şi dezvoltarea antreprenoriatului social, reprezintă obiectivele economiei sociale, sector reglementat de Legea nr. 219/2015.

Pentru îndeplinirea acestor obiective, entitățile economiei sociale desfășoară, în principal, următoarele activități de interes general:

  • producerea de bunuri, prestarea de servicii și/sau execuția de lucrări care contribuie la bunăstarea comunității sau a membrilor acesteia;
  • promovarea cu prioritate a unor activități care pot genera sau asigura locuri de muncă pentru încadrarea persoanelor aparținând grupului vulnerabil;
  • dezvoltarea unor programe de formare profesională dedicate persoanelor din grupul vulnerabil;
  • dezvoltarea serviciilor sociale pentru creșterea capacității de inserție pe piața muncii a persoanelor din grupul vulnerabil.

Principiile pe care se bazează economia socială sunt:

  • prioritate acordată individului și obiectivelor sociale față de creșterea profitului;
  • solidaritate și responsabilitate colectivă;
  • convergența dintre interesele membrilor asociați și interesul general și/sau interesele unei colectivități;
  • control democratic al membrilor, exercitat asupra activităților desfășurate;
  • caracter voluntar și liber al asocierii în formele de organizare specifice domeniului economiei sociale;
  • personalitate juridică distinctă, autonomie de gestiune și independentă față de autoritățile publice;
  • alocarea celei mai mari părți a profitului/excedentului financiar pentru atingerea obiectivelor de interes general, ale unei colectivăți sau în interesul personal nepatrimonial al membrilor.

 

Atestarea întreprinderilor sociale și certificarea întreprinderilor sociale de inserție sunt gratuite și se realizează de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă prin agențiile județene, respectiv Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București.

Dinamica sectorului de economie socială conform Registrului Unic de evidență al întreprinderilor sociale (RUEIS) publicat, în formă actualizată, pe pagina de web a ANOFM (www.anofm.ro). Procesul de atestare a început în anul 2016, iar până la  finele lunii martie 2021 au fost acordate 1.641 de atestate ca întreprindere socială (ÎS) și 45 de certificate de întreprindere socială de inserție (ÎSI)/marcă socială.

 

RUEIS poate fi consultat accesând link-ul: https://bit.ly/3tEbLOh.

Pentru o mai bună întelegere a felului în care funcționează structurile de economie socială pot fi accesate link-urile: https://bit.ly/3bxUyjJ  și https://bit.ly/33Cig9L .

Lista persoanelor responsabile din cadrul compartimentelor de economie socială din cadrul agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă/ Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București și datele de contact este disponibilă pe site-ul www.anofm.ro in cadrul secțiunii “Persoane juridice/Economie socială”.

La nivelul AJOFM Vâlcea până la finele lunii aprilie au fost acordate 43 de atestate ca întreprindere socială (ÎS).

Situația întreprinderilor sociale care au primit atestat/marcă  din cadrul AJOFM Vâlcea se regăsește în Registrul Unic de Evidență a Întreprinderilor Sociale (RUEIS) publicat la adresa:

https://www.anofm.ro/AJOFM Valcea/Acasa/Registre/Registrul unic de evidenta a intreprinderilor sociale

În cadrul campaniei de promovare a economiei sociale, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, prin intermediul instituţiilor subordonate, derulează acţiuni la nivel naţional în vederea creșterii gradului de implicare în acest sector a tuturor actorilor din societate.

Toate evenimentele organizate de ANOFM prin instituțiile subordonate vor avea loc în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 , cu respectarea măsurilor de protectie igienico-sanitare în contextul pandemiei Covid 19.

 

 

 

Comunicare AJOFM Vâlcea

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *