Deputat Eugen Neață: La mulți ani, Râmnicu Vâlcea, la mulți ani, Călimănești!

1309 0

Se împlinesc 633 de ani de la atestarea documentară a localităților Râmnicu Vâlcea și Călimănești. 20 mai 1388 este ziua în care domnitorul Mircea cel Bătrân întărește printr-un document oficial faptul că Mănăstirea Cozia deține la Râmnic o moară și o vie, ca urmare a unor danii locale. În aceeași zi, 20 mai 1388, Mircea cel Bătrân scrie „a binevoit domnia mea să ridic din temelie o mănăstire… la locul numit Călimănești pe Olt”. Atestarea documentară face ca aceste două localități, atât de dragi vâlcenilor și unele dintre cele mai populare printre români, să-și împletească destinele de-a lungul unei istorii de sute de ani. Legate în mod natural de valea râului Olt și de drumul construit de romani în urmă cu aproape două mii de ani, Râmnicu Vâlcea și Călimănești se urmează unul pe altul sub pașii tuturor celor care călătoresc de la nord la sud sau de la sud la nord, străbătând astfel ținuturile românești. Dintotdeauna, cei care au venit la Râmnic si-au pus în plan să petreacă și câteva ore în stațiunea Călimănești, așa cum turiștii aflați la odihnă sau la tratament în stațiunile Călimăneștilor au venit să vadă orașul Râmnicu Vâlcea, ca pe unul dintre cele mai frumoase și mai curate orașe din România. Destinul celor două localități a fost unit încă de la nașterea lor, localizată mult mai adânc în istorie, și este unit și acum. Amândouă au de ani buni administrații locale inspirate, care au condus la o dezvoltare și la o modernizare accelerată a fiecărei localități în parte. Călimănești a înflorit în ultima vreme mai mult decât oricând. Râmnicu Vâlcea a crescut într-un mod accelerat, păstrându-și farmecul dintotdeauna.

Se cuvine să pomenim în această zi și pe cei doi primari ai localităților pereche – Mircia Gutău, la Râmnicu Vâlcea și Florinel Constantinescu, la Călimănești – și să-i felicităm la această aniversare pe ei și pe cei care trăiesc și muncesc zi de zi pentru aceste localități.

La mulți ani, Râmnicu Vâlcea!

La mulți ani, Călimănești!

K.R

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *