A fost sfințită Biserica din Obislavu, comuna Grădiștea

597 0

În prezența Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie și a unui sobor de preoți, a fost sfințită Biserica cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfântul Cuv. Macarie cel Mare” din satul Obislavu, comuna Grădiștea.

ÎPS a amintit dreptcredincioșilor despre stăruința în rugăciune și nădejdea puternică a bolnavului, care așteaptă vindecarea.

„Dumnezeu, cunoscând suferința celui bolnav, pocăința sinceră și dorința de vindecare, vine în întâmpinarea acestuia. Sfântul Chiril al Alexandriei vede în apropierea Domnului de cel bolnav „o mărturie clară a bunătăţii lui Hristos în aceea că El nu aşteaptă rugăminţi de la bolnav, ci anticipează cererea lui cu propria bunătate iubitoare”.

La finalul Sfintei Liturghii, Chiriarhul Râmnicului l-a hirotesit în treapta de iconom stavrofor pe părintele Florin Popescu și a oferit diplome de vrednicie celor care au sprijinit lucrările de restaurare ale lăcașului de cult.

Biserica a fost zidită între anii 1907-1910 prin stăruința PC Pr. Paroh Mihai Obisloveanu, cu ajutorul binecredincioșilor creștini: Nicolae Ionescu și Nicolae Coconoiu, Ilie Trușcă și Ioan Coconoiu, care au donat terenul, precum și prin contribuția enoriașilor acestei parohii. Târnosirea locașului de închinare a fost săvârșită în data de 8 noiembrie 1910 de către vrednicul de pomenire episcop Ghenadie Băcăuanul.

De-a lungul timpului s-au realizat mai multe intervenții de consolidare și reparare a bisericii: în anul 1973 a fost restaurată pictura și înlocuită pardoseala, iar în anul 1998 s-a refăcut tencuiala exterioară, s-a reparat și schimbat acoperișul și s-a restaurat pictura din pridvor.

Lucrările de restaurare actuale au început în anul 2019 și s-au finalizat în anul 2021.

Răspunsurile la strană au fost oferite de căatre Grupul Psaltic Martyria al Arhiepiscopiei Râmnicului.
Materialul a fost realizat cu sprijinul Arhiepiscopiei Râmnicului.

C.R

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *