Ziua Națională a Psihologului

1140 0

„În ultimii ani, diverse mituri și concepții greșite despre psihologie, care     s-au născut și au persistat mai ales din cauza artificiilor cinematice, au determinat tinerii absolvenți de liceu să aplice pentru facultatea psihologie din curiozitate. Desigur, există și o bună categorie de tineri care aplică datorită faptului că doresc să se cunoască pe sine sau să îi ajute pe cei apropiați lor să treacă peste anumite provocări ale vieții. Însă, situația se schimbă radical după primul semestru de facultate, și realizează ușor-ușor că psihologia nu citește gânduri, nu vindecă oamenii pe loc și nici nu detectează minciunile ca un poligraf conectat mereu la curent. Totuși, cred că cel mai important lucru de care își dau seama este că răspunsul la problemele noastre sau a celor din jur se află în interiorul fiecăruia, iar noi, psihologii, pur și simplu devenim busola calibrată potrivită pentru drumul către identificarea resurselor ce ne ajută să găsim soluția”, declară Ştefan-Basil Robu, fost preşedinte al Cognosis – Federaţia Studenţilor la Psihologie din România

 

Psihologii sărbătoresc pe data de 27 mai o zi specială, dedicată aceste profesii.

 

27 mai, este o zi specială, o zi  care ne amintește că în urmă cu şaptesprezece ani, în data de 27 mai 2004, Parlamentul României emitea Legea nr.213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Psihologilor din România, acest moment reprezentând actul de naştere al noii profesii reglementate.

Este o zi specială, o zi în care psihologii merită să fie sărbătoriţi. Împreună sărbătorim profesia și profesionalismul, profesie pe care o practicăm cu empatie, responsabilitate, etică profesională, integritate, altruism.

Această profesie rămâne a fi una din cele mai importante şi necesare societății.

Psihologii, la ora actuală, sunt mâna dreaptă a cadrelor didactice, partenerii şi ajutorul de nădejde în soluţionarea multiplelor probleme cotidiene din învăţământ. Psihologul, ca regulă, este solicitat în situații de criză și de incertitudine. Pentru a le face faţă el are nevoie de logică, rigoare, corectitudine și de multe alte calităţi umane şi profesionale care îl definesc ca specialist consacrat.

Pentru psiholog, lucrul bine făcut se soldează cu fapte şi manifestări concrete din partea beneficiarilor, Prin activitatea lor, psihologii şcolari contribuie plenar la implementarea strategiilor educaționale moderne, fiind primii la apel atunci când este vorba despre susținerea și incluziunea eficientă, şcolară şi socială, a copilului aflat în dificultate.

(Sursa: Jurnal FM)

Corina Enache

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *