În primele patru luni s-au eliberat 14.890 autorizații de construire pentru cladiri rezidențiale, în creştere cu 36,2% față de aceeaşi perioadă a anului trecut. În luna aprilie 2021 s-au eliberat 4.681 autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale, în creştere cu 5%, față de luna martie 2021 şi cu 104,4%, față de luna aprilie 2020, arată datele publicate luni de Institutul Național de Statistică (INS).
„În perioada 1 ianuarie – 30 aprilie 2021 s-au eliberat 14.890 autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale, în creştere cu 36,2% față de perioada 1 ianuarie – 30 aprilie 2020. Creşteri s-au înregistrat în toate regiunilede dezvoltare: Sud-Muntenia (+796 autorizații), Bucureşti-Ilfov (+581),Vest (+575), Nord-Est (+530), Nord-Vest (+466), Sud-Est (+389), Centru (+362) si Sud-Vest Oltenia (+256)”, arată datele INS.
În luna aprilie 2021 s-au eliberat 4.681 autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale (+5%), cu o suprafață utilă totală de 1.003.105 mp (-11,9%). Din totalul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidențiale 68% sunt pentru zona rurală. În luna aprilie 2021 se remarcă o scădere a suprafeței utile la autorizațiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidențiale (-5,4%).
În luna aprilie 2021 se evidențiază o creştere a numărului de autorizații de construire eliberate pentru clădiri rezidențiale (+225 autorizații), comparativ cu luna precedentă. În profil teritorial, aceasta creştere este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Vest (+150 autorizații), Bucureşti-Ilfov (+54), Nord-Est şi Centru (+50, fiecare) şi Nord-Vest (+21). Scăderi s-au înregistrat în urmatoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Est (-73 autorizații), Sud-Muntenia (-18), Sud-Vest Oltenia (-9).
În luna aprilie 2021 s-au eliberat 656 autorizații de construire pentru clădiri nerezidențiale (-1,5%), în suprafață utilă totală de 259.699 mp (-5,4%). Comparativ cu luna precedenta, în luna aprilie 2021 s-a înregistrat o scadere (-14.955 mp) a suprafeței utile la autorizațiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidențiale. În profil teritorial, această scădere este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Centru (-28.949 mp), Vest (-28.276), Sud-Est (-22.638) si Nord-Vest (-18.350). Creşteri s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (+54.687 mp), Nord-Est (+12.818), Sud-Muntenia (+9.587) şi Sud-Vest Oltenia (+6.166).
În luna aprilie 2021 se evidențiază o creştere atât a numărului de autorizații de construire eliberate pentru cladiri rezidențiale (+104,4%), cât şi a suprafaței utile totale (+56,3%), comparativ cu luna corespunzatoare din anul precedent. În profil teritorial, această creştere (+2.391 autorizații) a numărului de autorizații de construire eliberate pentru clădiri rezidențiale este reflectata în toate regiunile de dezvoltare: Nord-Est (+427 autorizații), Sud-Muntenia (+422), Nord-Vest (+313), Vest (+307), Bucuresti-Ilfov (+275), Centru (+237), Sud-Est (+213) şi Sud-Vest Oltenia (+197).
Comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, în luna aprilie 2021 s-a înregistrat o creştere atât a numărului de autorizații de construire eliberate pentru clădiri nerezidențiale (+65,7%) cât şi a suprafeței utile totale (+39,1%).
În profil teritorial, această creştere (+73.050 mp) a suprafeței utile la autorizațiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidențiale este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (+51.052 mp), Nord-Est (+27.288), Vest (+18.351), Sud-Muntenia (+5.098), Sud-Vest Oltenia (+4.249) si Sud-Est (+3.015).Scăderi s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Nord-Vest(-29.059) şi Centru (-6.944).
CORNELIU CÎRSTEA
31.05.2021