Conferința de presă Spectacolul premieră ”Mașinuța cu povești” Teatrul Anton Pann

1238 0

Se lucrează intens la Teatrul Anton Pann. Unul din spectacolele  programate in această lună  este premiera ”Mașinuța cu povești”, spectacol de Valentin Dobrescu după povești scrise de Emil Gîrleanu, eveniment care va avea loc sâmbătă 5 iunie, de la ora 11.30, în Sala Mare a Teatrului Anton Pann, în regia lui Florin Iftode.

”Mașinuța cu povești”, căutată în toată țara, a fugit din lumea poveștilor și a ajuns la Rm Vâlcea. Detectivul Nino-Nino de la Poliția Poveștilor o găsește la Teatrul Anton Pann și ca drept pedeapsă îi cere povestitorului, conducătorul acestei mașini, să spună timp de un an de zile cele mai frumoase povești copiilor din Vâlcea. Da, un an de zile, un an în care cei mici vor asculta povești pentru că ”Mașinuța cu povești” este un spectacol despre cele patru anotimpuri, un spectacol interactiv, un spectacol cu multă muzică, un spectacol cu actori și păpuși.

Florin Iftode, regizorul acestui spectacol, licențiat în artele spectacolului, a construit în așa fel această piesă încât cei mici să interacționeze cu personajele din poveste. Este pasionat de ceea ce face iar rezultatul muncii sale, de peste 25 de ani, se vede în alcătuirea spectacolelor. Este deținător a numeroase premii printre care amintim doar două: Premiul pentru regie la Festivalul de Teatru de Păpuși ”Gulliver” din Galați și un Premiu de Interpretare la Festivalul Internaţional de păpuşi şi animaţie, Cluj-Napoca. Face echipă cu Gelu Rîșca- scenograf, care s-a remarcat în breasla sa pentru că în anul 2019 a intrat în Cartea Recordurilor după ce a contribuit la construirea decorurilor din spectacolul “Vlaicu Vodă”, realizate de Teatrul Excelsior din Bucureşti cu ocazia Centenarului.

‘’Am găsit aici niște oameni cu care m-am înțeles din prima. Niște oameni cu care am reușit ducem la capăt tot ceea ce ne-am propus.Trebuie să recunosc ca formula de decor a spectacolului a suferit transformări, pentru că atunci când am ajuns la Vâlcea am vrut să fac ceva mai mult decât ce mi-am propus.S-au folosit la decor materiale clasice și a durat două săptămani realizarea lui.

Despre premiul obținut pentru construirea decorurilor,  cu care am intrat în Cartea Recordurilor, eu l-am obținut într-o echipă mai mare, de 10 oameni, care au făcut parte dintr-o echipă și mai mare. A fost un spectacol, în preajma Centenarului,  cu Teatrul Excelsior. Spectacolul s-a numit “Vlaicu Vodă”. Acolo am realizat un sat în marime naturală cu 14 case, o biserică, un han dar și o turnantă cu 384 de oameni pe ea. În tot cazul, pentru turnantă aceea, s-a obținut titlul în Cartea Recordurilor din care am facut parte și sunt deținătorul. Producția a fost derulată la Bucuresti, în aer liber. Premiul l-a obținut Teatrul Excelsior, primul teatru care a obținut un astfel de premiu. Pentru acest decor am lucrat două luni și jumatate aproape non-stop. Dormeam 3-4 ore pe noapte.”… Scenograf- Gelu Rîșca.

Distribuția spectacolului este următoarea: Cristi Bulagea- Povestitorul; Doru Perpelea- Polițistul Nino-Nino; Mecanicii poveștii- Viorica Stamate, Marina Măgală, Mioara Dospina și Felicia Ștefan; Muzica- Constantin Panaite; Scenografia- Gelu Rîșca; Regia- Florin Iftode.

Premiera spectacolului ”Mașinuța cu Povești” va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni, mai precis sâmbătă 5 iunie, ora 11.30, Sala Mare a Teatrului Anton Pann. Cei care au contribuit la realizarea acestui spectacol vă promit un spectacol eveniment.

(Sursa: Teatrul Anton Pann)

 

Corina Enache

 

 

 

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *