Alegeri la vreme de caniculă

419 0

Social-democraţii cu tradiţie în familie i-au învins pe liberali

 

Slătioara: Camelia Romcescu (PSD) – 984 voturi, Octavian Dragu (PNL) – 649 voturi.

Aceştia sunt câştigătorii alegerilor de duminică, 27 iunie.

Locuitorii cu drept de vot din Slătioara și Scundu  au fost chemați pentru a-și alege primarii, chiar dacă vremea toridă le-a dat dureri de cap şi palpitaţii.

La Slătioara, Camelia Romcescu, soția fostului primar, s-a impus la o diferență de peste 300 de voturi în fața liberalului Constantin Dragu.

La Scundu, George Mihăiță Blejan, fiul fostului edil, a câştigat cu o diferență de aproximativ 140 de voturi în faţa liberalului Gheorghe Stamatie.

Constantin Rădulescu, liderul organizaţiei judeţene a PSD a salutat Victoria candidaţilor social democraţi:

“Le mulțumesc locuitorilor din Slătioara și din Scundu pentru că ne-au acordat, și de această dată, votul de încredere!

Vreau să îi asigur de toată prețuirea mea și de întreaga susținere pentru dezvoltarea localităților în care trăiesc.

Le mulțumesc colegilor din PSD pentru efortul depus în această campanie, implicarea lor îmi confirmă, încă o dată, faptul că mă pot baza pe sprijinul lor necondiționat.

Îi felicit pe noii primari, Daniela Camelia Romcescu și Mihăiță George Blejan, pentru reușita în alegeri și le urez mult succes în activitatea viitoare, în care să demonstreze că reprezintă „omul potrivit, la locul potrivit”, respectând crezul nostru: „Bine faci, bine găsești!”.

K.R.

Articole asemănătoare

Înca un Prim-ministru vâlcean.

Postat de - 27 februarie, 2020 0
FacebookTwitterPreședintele României Klaus Iohannis l-a desemnat Prim-ministru pe Florin Cîțu, al treilea vâlcean ajuns în această onorabilă funcție, după  Radu…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *