Primăria Râmnicului a premiat 15 nonagenari cu ocazia intrării în Clubul Longevivilor

354 0

Pe parcursul ultimelor zile, Primăria Municipiului Râmnnicu Vâlcea prin intermediul Direcţiei de Asistenţă Socială a premiat 15 nonagenari cu ocazia intrării în Clubul Longevivilor, aceştia primind, la domiciliile lor şi cu respectarea restricţiilor curente, o Diplomă şi tichete sociale cu valori de 500 de lei (pentru vârste cuprinse între 90 şi 94 de ani) sau de 700 de lei (pentru vârste cuprinse între 95 şi 99 de ani). Este cea de-a doua premiere pe anul 2021 – frecvenţa acestora fiind trimestrială – iar de la debutul acţiunii, din anul 2012, şi până în prezent, 674 de nonagenari au primit respectul şi felicitările Municipalităţii în cadrul unor astfel de evenimente emoţionante.

 

Biroul de Presă

Articole asemănătoare

Comunicat de presă: „Felicit cu toată căldura Consiliul Județean Vâlcea și pe președintele Constantin Rădulescu pentru obținerea finanțării necesare modernizării facilităților de producere a energiei termice pentru locuitorii Municipiului Râmnicu Vâlcea!”

Postat de - 7 august, 2023 0
FacebookTwitterExcelenta veste a aprobării prin Ordin semnat de Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației pentru proiectul de modernizare, reabilitare, retehnologizare…

PRECIZĂRI

Postat de - 5 mai, 2023 0
FacebookTwitterPRECIZĂRI Într-un articol din presa locală, viceprimarul Virgil Pîrvulescu face afirmații grave (și complet false) în legătură cu indexarea cu…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *