Pandemia a adus multă durere. Am pierdut părinți, frați, prieteni, cunoștințe dragi, am pierdut personalități la care țineam enorm. Am pierdut medici și asistente medicale, oameni onești și muncitori, care și-au asumat riscul colosal, trudind zi de zi, până la epuizare și, iată, până la finalul suprem, în spitalele morții. Domnul să-i odihnească în pace!
Am crezut că pandemia va scoate ce e mai bun în români.
Parțial, da. Parțial, nu.
Au apărut, ca din pământ, 15.000 de multimilionari în euro. Cum? Speculând nevoile și durerea semenilor. Grotesc! După un an crunt, toate s-au scumpit, de parcă salariile tuturor ar fi crescut ca din apă. Aflați că NU e deloc așa!!!
Dar, să revenim la sănătatea cea bolnavă a românilor.
A îngriji oameni bolnavi, săraci sau nevinovați, precum copiii, e o misie aproape sacră. În sistem nu ar trebui să acceadă decât oamenii buni, plini de compasiune, care doresc sincer să ajute și să facă mult bine.
Nu e așa. PSD a înțeles că mituind anumite categorii sociale, prin măriri de salarii cu mult peste medie, le fidelizezi la vot. Desigur, nu toate cadrele medicale gândesc atât de mărunt. În general, e vorba de oameni cu o educație aleasă și o conduită morală deosebită, care își merită și ultimul leuț. Sunt storși de epuizare și puțini. Dar există și uscături. Putregaiuri, chiar! Au intrat și zăbovesc în sistem, ca niște ploșnițe lacome, doar fiindcă salariile sunt bune, spre foarte bune, uneori, mai mari de 10-20-30 de ori decât veniturile celor de rând.
Iată o ultimă mărturie, a unui vâlcean cu care sistemul tocmai a dat de pământ:
Sincer, credeam că s-a schimbat totuși ceva în sistemul sanitar din România. Am auzit că le-au crescut salariile, că e ok totul, că se modernizează, s-au schimbat mentalități… În schimb, aceeași nesimțire și nepăsare din partea cadrelor medicale, orice lucru mărunt întrebi pe oricine în halat alb, îți răspunde în silă, parcă ai cere de pomană. Ne tratează ca pe niște viermi, cu o nesimțire și o nepăsare incredibilă. Începând cu cea de la triaj, care ne-a ignorat minute în șir în fata geamului, cu ochii în telefon și până la asistenții si infirmierele care jignesc și îmbrâncesc pacienții ca să își facă loc pe holurile supraaglomerate. Cozi interminabile, se alege preferențial cine intră, programul începe la 8, dar medicul vine „pe la” 10. (…) Am plecat de acolo umilit și murdărit de comportamentul lor nedemn. Stimați prieteni, să vă ferească Dumnezeu să vă îmbolnăviți în Vâlcea!
Iată și experiența personală, recentă:
Am zăcut o noapte la UPU, cu dureri crunte, lângă alți zece amărâți. Nu am așteptat mult, căci am ajuns la 8 seara la UPU. Nu mai intră toți agitații, cu neamuri gălăgioase, să facă circ pe hol. O asistentă drăguță, blondă, cu codiță și ochelari, se tot oferea să mă ajute să merg la baie Fata aceea bună și frumoasă era prea… umană! Ori, e vorba de noroc. Sunt medici și medici, asistenți și asistenți. Și doctorița de dimineață era deosebit de drăguță. Alte cadre repezeau oamenii, le sărea țandăra din nimic și invocau programul de muncă. Totuși, după ce își făceau numărul cu reproșurile si înțepăturile, se străduiau să găsească o rezolvare pentru cei care nu aveau cu ce să meargă acasă, fiindcă ambulanța îi luase în pijamale și fără un ban. Păi, nu știai să-ți iei niște haine și ceva bani, de taxi? – li se striga. Apoi, se apucau să le sune rudele, să vină să îi ia. Altfel, toată lumea primea algocalmin și îndemnul să își ia trimitere de la medicul de familie, pentru cabinete sau clinici particulare, că spitalul nu are medici, unii sunt în concediu, alții au program în altă parte, policlinica e în lucru, bla-bla.
Că de-aia plătim contribuțiile la sănătate ani, zeci de ani, sute de lei pe lună, mii de lei pe an! După 30, 40 de ani de cotizare, ți se spune să plătești coplata la operație, ori să plătești INTEGRAL; așa ceva este MONSTRUOS!!! Stat jepcar!
În loc de epilog, o altă mărturie:
Acesta este unul din motivele pentru care aș renunța fără să ezit la contribuția pentru sănătate. Să-i văd atunci cum ar reacționa când sunt nevoiți să te respecte, la fel ca cel privat. Când salariile lor depind de ceea ce încasează spitalul. Dar bineînțeles că suntem în România și CNAS trebuie să cotizeze prin noi, fraierii, care ne plătim taxe și impozite și susținem oameni fără omenie, care nu au ce căuta acolo!
Chiar așa… cum ar fi?
Kandy Reisenauer
