Generalul Paul Teodorescu – comemorat la Mănăstirea Dintr-un Lemn

519 0

Un eveniment deosebit de frumos a avut loc la Mănăstirea Dintr-un Lemn, recent. Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit, pe 3 iulie, slujba de pomenire pentru Generalul Paul Teodorescu, fost ministru al Aerului şi Marinei în perioada 1938-1940 și cel de-al treilea ctitor al Mănăstirii Dintr-un Lemn.
Răspunsurile la strană au fost oferite de către Grupul Psaltic Martyria al Arhiepiscopiei Râmnicului.
La slujba de comemorare au participat directorul Statului Major al Apărării, general-maior Corneliu Postu, Comandantul Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”, colonel Cornel Tonea, reprezentanți ai Statului Major al Forțelor Aeriene, ai Statului Major al Forțelor Navale, precum și un detașament din cadrul Brigăzii 30 Gardă Mihai Viteazul. În cadrul evenimentului comemorativ, domnul prof. univ. dr. Valentin Ciorbea a evocat personalitatea generalului și a prezentat activitatea Centrului de cercetare a conlucrării Bisericii Ortodoxe cu Armata României

Generalul Paul Teodorescu (1888-1981)

Absolvent al Şcolii de Infanterie şi al Academiei Militare Saint-Cyr, membru al Legiunii de Onoare, membru corespondent al Academiei Române, posesor al Brevetului nr. 50 de ascensiune pe Mont Blanc, a fost ataşat militar la Lisabona, Madrid şi Londra, iar în perioada 1937 – 1940 subsecretar de stat la Ministerul Apărării Naționale și ministrul Aerului și Marinei.
Generalul Paul Teodorescu a coordonat lucrările de restaurare a Mănăstirii Dintr-un Lemn între anii 1938 și 1940, fapt pentru care a fost trecut în rândul ctitorilor. În acest demers de restaurare a celor două biserici, a Palatului Brâncovenesc și celorlalte clădiri ale ansamblului, monahal a fost ajutat de soldați din aviație și marină. În ultima parte a vieții s-a retras la ctitoria sa, Mănăstirea Dintr-un Lemn, unde și-a scris memoriile. A trecut la Domnul în data de 17 ianuarie 1981.

Materialul a fost realizat cu sprijinul Arhiepiscopiei Râmnicului.

Kandy Reisenauer

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *