Gesturi de mare omenie, săvârșite cu ajutorul Asociației AIDE. Campionul nostru, ambasador al județului Vâlcea, Radu Zarioiu, a reușit, la sugestia celor de la asociație, deși are un program destul de încărcat , să sprijine cu un aparat de respirat o tânără cu astm bronșic.
Tot recent, voluntarii Asociației AIDE, din Râmnicu Vâlcea, au fost alături de mai mulți copii cu situații financiare precare, pentru a continua cu ei activitățile recreative în limba engleză.
Totodată, aceștia mulțumesc Părintelui Protopop de Călimanești Laurențiu Ceaușu, pentru procurarea de tratament medical de specialitate (neurologie), pentru un vâlcean care este foarte grav bolnav.
“Să fim utili semenilor noștri cu orice au nevoie, de câte ori avem ocazia. Sunt gesturi simbolice, dar cu mare însemnătate pentru cei aflați în nevoie”, spune Argentin Pandele, coordonatorul acestor acțiuni.
K.R.