O groaznică bubuitură aproape că a băgat în fibrilații locuitorii din Ostroveni, dimineață, la ora 10:30.
La apelul unui cetățean, Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea s-au deplasat la fața locului constatând din primele verificări că, o dubiță încărcată cu butelii de oxigen ar fi explodat, accidental.
Deflagrația a avariat şase autoturisme și a rănit doi oameni. Ferestrele locuinţelor din apropiere au fost sparte, iar locatarii s-au speriat cumplit. O doamnă care locuiește chiar deasupra locului unde s-a petrecut nenorocirea povestește că de la bubuitură, s-a deschis ușa frigiderului și toate lucrurile din casă au fost mișcate. .
Cazul a fost preluat de poliţişti, iar la faţa locului au intervenit pompierii ISU Vâlcea. Cele două persoane rănite nu se aflau în dubiţa care a fost distrusă în totalitate și, precum arată imaginile, s-a descompus total..
Pompierii militari ajunși la fața locului au localizat incendiul și au intervenit pentru stingere. ”Este vorba de două victime, conștiente la care se acordă îngrijiri de către echipajele SAJ”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Cătălin Popescu.
Pompierii urmează să stabilească ce a generat explozia. În interiorul dubiţei erau un tub de oxigen şi un tub de acetilenă.
În prezent, a fost deschis un dosar penal pentru distrugere din culpa, în baza art 255, alin. 1 si 2 din Codul penal, în care se efectuează cercetări sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea”, transmite IPJ Vâlcea.